” Bărbatul ei este bine văzut la porți, când șade cu bătrânii țării. ” Prov. 31 : 23
Să pot pătrunde cu mintea ce era la porți mi-a fost greu. M-am întors în timp… Porțile cetății erau centrul vieții publice. Inima orașului. A țării. Lângă porți erau locuri largi, întinse, piețe. Aici soseau zilnic călători, negustori cu felurite mărfuri alese. Locuitorii intrau și ieșeau zilnic la munca câmpului.
Porțile erau locul unde se aflau noutățile. Toate faptele bune sau rele ale locuitorilor orașului, se zvoneau aici. ( Prov. 31 : 31)
Uneori aici se făceau anunțuri oficiale, declarații și regii țineau judecăți sau audiențe. ( 2 Sam. 19 : 8 ; 1 Regi 22 : 10 )
La porți profeții își anunțau mesajele tocmai pentru că se răspândeau repede. ( 1 Regi 22 : 10. Ier. 17 : 19 )
Însă tot aici, se adunau bătrânii orașului ca să judece. ( Deut. 16 : 18 ; Deut. 21 : 18 – 20 ; Deut. 22 : 15 ; Deut. 25 : 7 )
În antichitatea israelită, ca de altfel în tot Orientul Antic, bătrânii erau inima societății. Ei erau în fruntea tuturor problemelor civile și religioase. Cuvântul : zachen ( bătrân la evrei ) însemna autoritatea de drept a unei cetăți.
După stabilirea în Canaan, fiecare cetate avea propriul corp de bătrâni, ca judecători în problemele societății. Numărul lor era în funcție de mărimea cetății și de cazurile de judecat. Având în vedere importanța locului de la porți și a activităților de amploare de aici, dar și prezența atâtor tipuri de oameni , faptul de a sta cu bătrânii la porți, era cea mai mare onoare. ( Iov 29: 7,8 ). Nu o avea oricine ! Până și David, când era persecutat, a fost îngrijorat de faptul că cei ce stăteau la poartă, vorbeau de el negativ. ( Ps. 69 : 12 ). Ceea ce se întâmpla aici era vital.
Așa stând lucrurile la porți am înțeles viața cetății. Zvonurile ce alergau. Piețele pline de forfotă. Zumzetul vorbelor duse rapid ! Dar liniște ! Iată apare…. bărbatul femeii cinstite ! Se face tăcere. Mulți îl salută cu stimă. Alții șușotesc cu admirație. Este bine văzut ! De TOȚI ! Negustori cu mărfuri rare, călători obosiți, muncitori prăfuiți, toți îl văd bine ! Îl admiră.
Ba chiar, bătrânii îi fac loc. Să șadă cu ei ! Cea mai mare onoare ! Din cetate ! Asta m-a mișcat grozav ! Și căutând să deosebesc ce anume îl face așa i-am văzut deodată… cununa ( coroana NTR ) Proverbe 12 : 4 . Da ! Avea o coroană ca și regii.
Femeia, mărgăritar ales, sclipea tare de tot în coroana lui. Un diamant real dă strălucire celui ce-l poartă ! Și strălucirea lui, a mărgăritarului, nu e pentru sine, ci pentru cel ce îl poartă ! Bărbatul femeii alese, cinstite, nu e oricine !
E împărat împărățit de ea. Bine văzut. Onorat. Ea reală, în haine de purpură, împărăteasă. El împărățit de așa diamant rar. Împărățesc amândoi ! Ea îi dă poziție și autoritate. Nu-l subjugă ! Nici nu-l domină ! Nu-l umbrește ! Dimpotrivă, îi dă strălucire ! Nu-i minimalizează valoarea ! Dimpotrivă, i-o crește ! O văd toți ! Bine de tot ! Zvonurile se duc repede !
Stă cu bătrânii ! Șade cu ei și poate judeca ca ei. Drept. Corect și bine. Cu înțelepciune.
Femeie, mărgăritar de mare preț, tu știi că ești coroana bărbatului tău ? Tu ești strălucirea aceea de diamant văzută bine în cununa lui. De toți. Pentru că tu îl încununezi ! Până și cei mai drepți și ” bătrânii ” îl aleg ! Să șadă cu ei. Să fie de-al lor.
Dumnezeu te-a creat să fii diamant real !
Dar, mai mult, te-a creat să împărățești ! Și ca și cum ar fi prea puțin, te-a ales să fii cunună bărbatului tău ! Coroană văzută de toți ! Strălucire zărită de departe ! Zvonurile spun că faci împărat din bărbatul tău ! Așa se aude la ” porți ” ! Și împărățiți frumos cu dreptate ! Asta mă face să simt miros de Împărăție a Lui ! A Marelui Împărat ! Și de îngeri ! Ce duc zvonurile ! Repede de tot !
Carmen Motora
