Azi adie un vânticel cald, ce înmiresmează tot. Cireșul se leagănă ca o doină dulce ce mângâie ființa și povestește o pildă, care mie mi-a mers la inimă.
Uneori vântul se arată ușor ca o infoiere ce vrea să arate bogăția cireșului. Frunzele verzi, proaspete, se ridică ca o rochiță frumoasă, rotindu-se toate în direcția vântului. Atunci se zărește deplin bogăția mare de cireșe, ascunse, pitite ca niște copii rușinoși, după frunze. Alteori vântul își ia avânt mai mare, și atunci frunzele neștiutoare, se mișcă în toate direcțiile, fără control, foșnăind dulce.
Oricum ar fi vântul, frunzele nu cad. Sunt verzi, tari, sănătoase și pline de viață. Asta le ajută să nu cadă. Numai în toamnă, cad visătoare. În plină viață însă, se unduiesc tare frumos, amețindu-te cu amintiri de copilărie. Acum ele, doar arată bogăția doldora de cireșe, promit rod bogat și fac să bucure ochiul și inima.
Noi, trăind “verde” de tot, nu vom cădea la niciun vânt! Ba dimpotrivă, în fiecare vânt, vom scoate la iveală, “cireșe” ochioase, dulci, bune, pline de gust! Dumnezeu în noi, va face, din fiecare vânt, o nouă șansă, să răsărim, în roade așa bune, încât, vântul devine, înmiresmare.
Cireșul a vrut să îmi vorbească și mai mult.
Ramurile încărcate de frunze și cireșe se mișcau pline de taină în vânt. Niciunul nu s-a rupt. Verdele cireșului, viața lui, nu face ramurile rigide, închise în poziția lor, ci la fiecare adiere, le lasă să se miște mirific. Numai uscăciunea face ramurile rigide.
Uneori, noi emitem reguli, legi, tipare, desprinse de ceea ce vrea Dumnezeu. Uităm adesea că rigiditatea nu dă legănare ramurilor, dulce unduire ce te fascinează. Ne credem mai peste ceea ce contează. Mai duri și împământeniți în detalii decât în miez.
Să ne trăim Viața cu legănarea lui Isus în noi! Dulce totdeauna. Curată. Plină ochi de frumusețe fără povara dogmelor omenești!
Ei și uite așa azi am putut culege câteva cireșe ochioase și tare grozave. Dar știți de ce? Doar câteva erau coapte bine. Roșii, parcă șopteau să le culeg, vrând ele să îmi dea primele aroma cireșului! Tare interesant. Cele care erau mai în bătaia soarelui, cele care căutau lumina, s-au copt primele. Soarele le-a încununat mai repede. Le-a desăvârșit grozav!
Cât timp căutăm Lumina, vom deveni dulce roadă coaptă! Soarele nostru, Dumnezeu, ne va desăvârși, cât timp, Îl căutăm. Cât timp știm că fără El suntem nimic, iar cu El, devenim “cireșe” proaspete, coapte, dulci, care dau cele dintâi, vestea cireșului pe Pământ!
Eu azi am priceput pilda cireșului și am mulțumit Împăratului că are pentru noi, minuni fără număr, care țin să ne vorbească!
În vânturi ușurele sau tari, să rămânem rod frumos! Viața Lui să ne legene ușurel, în cântec de bucurie, fără poverile omenești adăugate, tipare ce fură prospețimea grozavă a Vieții!
Iar noi să stăm cât mai aproape de El, Soarele nostru! Să ne “coacem” frumos, uniform și să ne desfătăm sub paza Lui!
Doamne, ești minunat în tot și ne răsari frumos! Chiar și în cireșele de mai!
