“Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?”
E trist Dumnezeu. Trist că eu cu încercarea mea, cu zbaterile mele omenești pline de teamă, cu soluțiile mele strivind groaza din adâncul meu pot întuneca, pot eclipsa planuri bine ticluite, făcute Sus în Împărăție pentru fericirea mea.
Poate fi umbrit planul Lui pentru mine?
Poate fi ascunsă bunătatea Lui desfășurată ușurel zi de zi, calculată cu măsuri de îngeri?
Poate Dumnezeu fi întrerupt din țeserea unui plan întocmai ca o țesătură de borangic uluitoare pentru ființa mea?
Curată nebunie să cauți în sinele tău planuri, ieșiri, abandonări de lut fără Soare. Fără bucurie. Fără rost. Fără Lumină. Fără tihnă. Fără zâmbet. Fără saț. Fără Dumnezeu.
Nebunia asta te costă răsăritul fără Răsărit. Și apus veșnic.
E curios Dumnezeu cine este atât de nebun încât să ascundă cu sinele lui, planurile Celui ce poate tot, celui ce știe tot.
Până și Iov recunoaște că a vorbit de minuni care erau mai presus de el, fără să le poată pricepe, fără să găsească vreun sens. El știe că îi e scârbă de el însuși, când ochii lui îl văd pe Dumnezeu. Ochii văd Împărăția iar țărâna devine un gunoi, o scârbă, bună de abandonat.
Viața ta are o turnură de neînțeles?
O zbatere fără noimă?
O încâlceală fără sens?
De ești de-al Împăratului, fii liniștit!
Ai încredere în planurile Lui pentru tine!
Nu fă nebunia să întuneci țesătura Lui cu măiestrie! Nu te amesteca în treabă de îngeri!
Nu te teme să mergi pe Mâna Lui!
Fii liniștit!
Împărăția toată ticluiește planuri grozave pentru viața ta!
Iov 42:1-6