” Nevestelor fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului. “
” Bărbaților iubiți-vă nevestele, cum a iubit Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea. “
Când femeia se supune bărbatului ei, e ca și cum s-ar supune lui Dumnezeu. Ea, de fapt, recunoaște puterea bărbatului. Înțelepciunea lui. Iubirea lui pentru ea. Știe că e atât de înțelept încât nu îi e greu să se supună. Nu bombăne când o face. Nu subminează. Îl respectă ca pe Dumnezeu. Și știe că o iubește tot așa mult ca El. Încât ar face orice pentru ea. De aceea se supune … cu drag.
Supunerea ei nu e înfrângerea unei voințe. Nici o ambiție adusă la tăcere. Și nici o condiție. Ci doar o încredere în el. Mare de tot. Respect. Ea știe că bărbatul ei poate aduce soarele și în cele mai negre nopți. Și în cele mai adânci furtuni.
Asta a vrut Dumnezeu să ne spună. Când ne-a cerut supunere. Nu doar o acceptare acră a voinței bărbatului. Ci o supunere față de ceva mult mai presus decât noi. Ca și față Dumnezeu.
Cea mai mare nevoie a femeii, pusă de Dumnezeu, e să fie iubită. Să se știe iubită. Să i se spună și să i se arate că e iubită.
O femeie iubită poate muta munții. O femeie iubită poate chiar să se supună ! Cu drag !
Asta ne învață Împăratul.
O căsnicie minunată e alipirea unui perfect iubitor cu o supusă desăvârșită. Și El, Împăratul între ei.
Numai că… generația ” emancipată ” a schimbat ce Împăratul vrea în Împărăție !
Femeii nu i se mai cere supunerea. Nicidecum. E prea demodat. Doar nu poate fi mai prejos ca bărbatul. Sunt chiar egali. Și într-o egalitate, nimeni nu se supune…
Acum femeia poate iubi. Liberă. Fără supunere.
Este emancipată.
Și bărbatul e liber. Liber nu doar să iubească. Ci să înțeleagă femeia. Și nu numai. Să se supună cerințelor ei. Standardelor ei. Moderne. Dorințelor ei. Emancipate. Să fie numite frumos.
Dumnezeu stă uimit… și privește. Plânge adesea. Plânge că noi nu suntem fericiți. Aici pe pământ. El așa Și-a dorit. Dar noi, mai mari decât El, am decis că nu-s bune rolurile. Le-am schimbat. Ca urmare Dumnezeu plânge și noi încă mai credem că putem fi fericiți pe pământ.
Aleg să fiu supusă. Supusă lui. Celui ce mă iubește așa cum Hristos a iubit Biserica. Ar face orice pentru mine. Și cum să nu mă supun lui care atât mă iubește ? Mi-e dragă supunerea. El e înțelept. Dumnezeu e cu noi. Ne binecuvintează. Și mai mult, trăim fericirea încă de aici !
Carmen Motora
