De când mă știu am știut că frumusețea interioară e deasupra celei exterioare. Finețea și puritatea unui suflet nobil, bate de departe un chip în care se investesc timp, efort, bani, căutare. Nici trupul însă nu poate fi neglijat, el fiind un templu de odihnă pentru Împăratul Universului.
De aceea, deși am învățat mult (cam optsprezece ani), am căutat mai degrabă să mă dedic muncii ce înfrumusețează ființa pe dinăuntru și o face să dea pe dinafară. Educația, școala, familia, părinții își au rolul lor ce nu trebuie nicidecum neglijat. Piesa de rezistență însă, consider că e căutarea. Căutarea să nu te mulțumești cu puțin. Să nu te plafonezi în resemnare. Căutarea să devii cât mai aproape în asemănare cu Dumnezeu, te face frumos pe dinăuntru. Și pe dinafară. Și această căutare după înalt și orizonturi, începe în fiecare zi. Așa trebuie. Nicio zi nu trebuie neglijată ca și când trebuie trăită așa cum e. În fiecare zi caut să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Să stau de vorbă cu El. Să îmi vărs sufletul înaintea Lui. Să-L ascult. Mi-e dragă tare fiece zi în care mă pot întâlni cu Acela ce mă vrea desăvârșită. Sunt și zile când iureșul vieții, loviturile neașteptate, necazuri venite de-a valma, mi-au furat acest timp. Aceste zile însă devin mici, când știu că El a fost Om și mă poate înțelege. Mă poate accepta și aștepta să ne întâlnim ” mâine “. Să am o nouă șansă.
Trăind așa viața, am fost și sunt binecuvântată. Am o familie minunată. Un soț grozav care mă cunoaște, îmi e sprijin și umăr pe care pot plânge. În el îmi găsesc împlinirea pe pământ. Am doi băieți minunați, care sunt vârful, binecuvântării mele. Ei sunt acele ” săgeți ” cu care ” arcul ” poate ” ucide” ” dușmanii “. Familia mea e locul unde mă simt împlinită. Unde pot trăi cu adevărat. Unde pot da și primi mireasmă. Ceea ce am căutat și caut prin scris, nu e o recunoaștere a priceperii mele omenești, ci o relatare e revelațiilor Tatei în sufletul meu. De cele mai multe ori aceste trăiri scăldate în bucurie, o bucurie de nedescris, mă împing să scriu. Poate așa voi putea să isc bucurie în alții. Și curaj. Și nădejde. Și dor de Dumnezeu.
Ce aș vrea să se știe despre mine ? De multe ori m-am gândit la asta. Să se știe că am trăit frumos ? Că am trăit greu ? Că am fost o învingătoare ? Sau una care renunță ușor ? Despre mine aș vrea să se poată spune ca și despre David : ” Dar David s-a îmbărbătat sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui. ” ( 1 Samuel 30 : 6 ) Asta aș vrea să se știe despre mine. Nu am învins întotdeauna. Nu am avut doar câștig. Nu am cunoscut doar bunăstare. Nu am căutat doar ușorul. Însă ÎNTOTDEAUNA am învins doar atunci când m-am sprijinit pe Dumnezeu ! Întotdeauna adevărata îmbărbătare a venit doar prin sprijin pe El. Dumnezeu este și va rămâne mereu tăria mea !