Verificați-vă ușile!

by Carmen Motora
0 comment

Observație făcută de un medic : ” Dar, Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din cei doisprezece…” ( Luca 22 : 3)

Pe mine, afirmația asta m-a pus din nou, azi pe gânduri ! Știam, însă azi ea m-a făcut să mă duc iar la Medic…
A intrat satana… și era din cei doisprezece…
Cum a intrat ? Când ? Prin ce mijloace ?Și chiar la unul din cei apropiați ai Lui ?

I-am cerut să mă lumineze Celui mai bun Medic.
Și a făcut lumină. În mintea și inima mea !

Ca să poată intra cineva, undeva are nevoie de o… ușă. O portiță. O breșă. Iuda avea una. O ușă mică, neagră. Ce se deschidea uneori câte puțin. Și se închidea repede la loc. Satana o deschidea uneori.
Lăcomia. De bani ! Și ca să înțeleg mai bine, El mi-a arătat cum și când s-a întâmplat.

Iuda era chinuit de patima lui. Bine mascată. Ascunsă după o ușă micuuuță. Ce se deschidea uneori.
Însă odată, ușa asta s-a deschis de tot. Și atunci satana a putut intra. Nestingherit. Rău și vânzător. Și când anume ? Când o femeie a spart un vas cu mir foarte scump ( ce valora mulți bani…) și l-a turnat pe Isus ! ATUNCI ușa s-a făcut hău adânc ! ( Matei 26 : 14 ) Pentru Iuda era… risipă ! Tot ce nu era pentru el, era risipă ! Chiar și dacă era vorba de Isus !

Mirul acela scump ” risipit ” pentru Învățător, a fost apogeul căderii lui Iuda !
Apoi totul a fost ușor. L-a putut vinde. Ușor. Fără durere. Fără iubire. Fără Isus. Doar cu satana.
O ușă mică. Neagră, Deschisă uneori. Mai larg, tot mai larg… i-a adus moartea. În suflet ! Și în trup ! Doar o portiță…

Azi, plângând, mi-am verificat ” ușile “. Și pe cele mai mici ! Care se pot deschide ușor.
Și cu lacrimi, I-am cerut Învățătorului, să mi le închidă El bine și să stăm liniștiți la masă !

Doar afară, se mai aude dând târcoale Hoțul și răcnind…
Dar eu nu mă tem ! Ușile-s bine încuiate ! Și cheile… I le-am dat Lui !

Carmen Motora

Related Posts

Leave a Comment