” Ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții sale.”
Omul dă pe dinafară, ceea ce e este pe dinăuntru. Pomul bun face roade bune. El nu poate face roade rele. După cum, nici pomul rău, nu poate face roade bune. Asta ne învață Isus ! O femeie ( soție ) poate face bine sau rău bărbatului ei. După cum îi e natura. Ființa. După cum este ea : un mărgăritar real de mare preț sau un fals spoit, să pară autentic.
Lucrurile sunt clare, limpezi. Ușor de înțeles și mai ușor de văzut, la o femeie. Bine sau rău. Alb sau negru.
Ceea ce m-a frământat însă este continuarea…” în TOATE zilele vieții…” Sublinierea asta nu mi-a dat deloc pace. Pentru mine ascunde o mare taină ce îmi e dată. Să învăț !
Femeia pentru casa ei, pentru soțul ei, e ca o fântână. O fântână cu apă proaspătă, rece, bună, ce satură și da ! Face bine ! Mult bine ! Sau tot așa bine poate fi o fântână cu apă sălcie, sărată, rea la gust, ce nu satură. Nu ajută.
Femeia, mărgăritar real, e acea fântână cu apă bună. Ce face bine. Are apa rece, înviorătoare, bună. Stâmpără setea soțului ei. A soțului trudit, obosit, apăsat, ce vine acasă cu poveri și e însetat. Femeia, prin vorbele ei, atitudinea ei, ajutorul ei, iubirea ei mare, jertfa ei, stâmpără setea lui. Și îi face bine. Nu rău. El se odihnește. Este încurajat. Simte că i s-a făcut bine.
Însă, ce se întâmplă în acele zile când apa din fântână scade atât de mult, din cauza secetei, încât nu mai poate fi băută?
Ce facem în acele zile ? Ce fac eu ? Când stresul, oboseala, poverile istovitoare, valorile lumii, greutățile, egoismul, parcă ” seacă ” tot ce e bun ? Când nu mai am puterea să dau ? Nu mai am parcă ce să dau ? Cine nu știe că femeile uneori sunt de neînțeles ? Pentru alții ! Și chiar pentru ele însele !
Ce face o fântână secată să capete din nou apa proaspătă ? Așteaptă și caută ploaia ! Ploaia bună ! O răcorește și o umple !
În aceste zile de “secetă ” , am înțeles că am nevoia de ” ploaia” din Cer ! Mai mult ca în alte zile ! De aceea, aleg ca în astfel de zile, să poposesc mai mult, sub ” ploaia” Lui ! El îmi aduce mireasmă de cer, apă ce satură. Pe mine și pe cei ai mei.
Și așa , știu sigur că fac bine soțului meu, în TOATE zilele vieții…
Carmen Motora
