Oricât aș fi căutat, oriunde m-aș fi dus, nu aș fi putut niciodată să schimb firea mea, a fi mai înmiresmată de Dumnezeu. Nu aș fi făcut-o niciodată mai blândă. Mai bună. Mai asemenea Lui. Nici măcar mai domoală. Oricât aș fi încercat. Sau încerc. Orice aș face să o dumnezeiesc. Măcar un timp. Și gândind așa, lacrimile deznădejdii deveniseră viața mea. Până când… până când, Împăratul mi-a șoptit că a trimis Pruncul ! Pentru mine. Pentru firea mea pământească. Nesupusă și nefericită. Rea și goală.
Atunci toate în mine au început să cânte.
Și cum să nu cânte, când firea mea veche în fiece clipă suspină și moare, în timp ce Pruncul tropăie cu pașii Lui peste inima mea ? Stârnind miresmele de cer din mine. Îmbătându-mă de frumusețea Împăratului.
Pruncul a venit pentru mine. Și pentru tine.
Îl vezi ? Îl auzi ? Îi simți pașii răvășind miresme de Cer ?
Carmen Motora
