“Împărăția Lui Dumnezeu nu vine în așa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice:” Uite-o aici sau uite-o acolo! ” Căci iată că Împărăția Lui Dumnezeu este chiar înlăuntrul vostru.” Luca 17:20,21
Ar putea Împărăția Lui Dumnezeu să izbească privirile? Ar putea impresiona așa mult omul, încât să rămână năucit de atât de multă frumusețe și belșug? Categoric! Însă nu o face. Împărăția a început smerit cu un Prunc, în paie, neștiut, neprimit. Animalele i-au dăruit odihnă și adăpost printre ele.
Împărăția nu a izbit ochiul. Nici nu a fermecat ființa, deși îngerii buluc, ar fi putut adăposti într-un palat Fiul Împăratului, făcut strălucire, în mijloc de deșert.
Împărăția Lui nu izbește privirea! Nu scrutează mintea, ca s-o farmece. Nu încântă auzul ca să rămână mai presus de orice sunet sau notă dulce. Nu.
Împărăția nu e foc de paie. Nu e o frumusețe tulburătoare prin emoție. Care trece și apoi rămâi ofilit ca o floare sub brumă.
Isus nu domnește prin zvâc omenesc. Nici printr-o gâdilare a simțurilor care se unduiesc sub impresie. Sentimentele, emoțiile, zvâcnirile sus la auz, văz sau simț, fac doar pentru un timp primăvară! Isus vrea pentru noi veșnică Primăvară!
Împărăția care izbește privirea miroase a om. Împărăția care e în noi, miroase a Cântec dulce chiar din mijloc de paie și gângurit de Copil! Ea începe în mine cu un scâncet duios și crește întruna aducând Împărăție fără sfârșit și Viață fără de Moarte.
Nu lăsa Împărăția să îți fie doar o izbire de privire. Doar o adiere de sunet duios. Doar un praf ce se ridică la primul vânt. Fă din Împărăție loc de tihnă în tine! Fă din Împăratul sfat dulce zi de zi și noapte de noapte! Fă pentru Isus, loc de primire ca Prunc! Cu scâncet de Împărăție!