O femeie este adusă la Isus. Prinsă chiar când făptuia păcatul. De pârâșii ei. Cărturarii și fariseii știau bine Legea. Pedeapsa era moartea. Pietre mici, mari, colțuroase erau sfârșitul ei.
“Tu dar ce zici?” îl întreabă ei pe Isus.
Isus Se apleacă jos. Mai jos ca toți. Chiar și decât femeia. Așa cum făcuse de când venise în lume. Scria cu degetul pe pământ. Tăcere…
Însă ei nu încetează să întrebe cu venin. Cu ispită. Cu păcat mai mare ca al femeii.
Isus se ridică în sus să le răspundă cu Cerul :
“- Cine e fără păcat să arunce primul!”
Apoi se apleacă jos. Aceasta e menirea Lui în lume. Să scrie, să rescrie țărâna! Pământul avea nevoie de o nouă scriere. De o nouă pecete. Și pentru asta Isus se apleacă jos, tare jos.
Cine era fără păcat? Isus! Doar El! El ar fi putut arunca primul cu piatra! Așa era drept! Așa era Legea! Asta voiau fariseii!
Piatra lui Isus însă se desface într-un scris pe pământ! Ea se desface în Iubirea lui, coborât jos. Țărâna avea nevoie de o nouă literă de început! Din Dumnezeu! Isus rescrie omul.
Isus le spune pilda, de jos. Fiul Omului, rescrie Legea Lui, iubire fără margini. Degetele Lui scriu, cu noi literele un nou început.
Isus nu judecă după Lege. Ci după Împărăție. El scrie mereu țărâna din tine cu degetele Lui, așteptând să îi deslușești scrisul, chemarea!
Ioan 8:1-11
