Astăzi, Dumnezeu mi-a vorbit despre bucuria de a fi o făptură nouă. Cuvintele alergau voioase iar amintirile se derulau minunat în mintea mea.
Când eram acasă copii, lucrurile stăteau cam greu. Lipsurile erau mari, fiind nouă copii. Doar tata muncea iar mama din zori și până noaptea târziu muncea acasă fără întrerupere.
Adesea stau și îmi amintesc lipsurile prin care am trecut și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața mea modestă, fiindcă așa m-am călit, am învățat să prețuiesc lucrurile, oamenii, binecuvântările. De aș fi avut de toate, poate aș fi uitat să văd bucuria primirii unui lucru, a realizării sau a cumpărării unui obiect în casă, chiar și în rate.
Amintirea de azi oglindește asta.
Îmi amintesc că deși stăteam într-un apartament cu patru camere, noi fiind unsprezece, era greu cu dormitul. Când am fost mai mare, ca o onoare, tata și mama m-au lăsat să dorm în sufragerie, pe o canapea. Sufrageria era pentru musafiri.
Aici aveam liniște să pot învăța fiindcă o puteam face numai în liniște.
Lucrurile în casă erau vechi, mama și tata nu își permiteau să cumpere mobilă, covoare, situația nu le permitea.
Anul de care povestesc însă, când dormeam în sufragerie, are o amintire grozavă pentru mine.
În casă aveam mare nevoie de un frigider. Așa că părinții cu mari sacrificii, au cumpărat un frigider mai mare și tot atunci au cumpărat o trecătoare, un covor ce traversa holul tot și sufrageria. Nu era de lux dar era nou, cu dungi, gros, pufos, asorta totul și mirosea a nou.
Seara îl admiram cât de frumos este. Iar din holul alăturat răsuna ușurel frigiderul care mergea și se oprea tacticos.
Când ceilalți se culcau și mama încă era în bucătărie, eu pitită în canapeaua din sufragerie învățăm până noaptea târziu și mă delectam privind copilărește lucrurile astea două de care avusesem trebuință în casă și care erau noi și splendide. Bucuria era așa mare pentru mine, încât parcă toată casa devenea nouă și primitoare. Avea totul ca să fie acasă! Era schimbată datorită acestora noi.
Privind în urmă, știu că acestea sunt amintiri copilărești dar care îmi fac bine. Și sufletului și minții dar și inimii. Lucrurile acestea luate cu greu de părinții mei, noi, au făcut din căsuța noastră o mai frumoasă desfătare, un loc în care te simțiai mângâiat, împuternicit, făcut pe de-întregul plin de bucurie.
Dumnezeu Împăratul ne-a făcut făpturi noi.
Eu și tu suntem noi nouți. Suntem ceea ce trebuie Împărăției. Cu sacrificii enorme, cu un preț fără măsură, Tata ” ne-a achiziționat” pentru Împărăție. Și cred că și El, adesea, stă și se minunează, ce frumoși suntem, cât de noi putem fi și cât de trebuincioși pentru Sus.
Poate și El, chicotește de bucurie, ca și mine în copilărie, când ne vede pe noi făpturi noi,mirosind a nou, grozave, care fac bucuria imensă îngerilor și Cerului întreg!
Dumnezeu știe că noi, oameni noi, facem din Împărăție, loc unic, loc de Acasă. Fără noi Împărăția e cu lipsă.
Cu noi devine ceea ce a gândit El încă de la început: Acasă cu bucurie deplină!
2 Corinteni 5: 17
