” Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi.” (Ex. 32:25)
Cine era mai vinovat: poporul sau Aaron?
Întrebarea doare. Aaron era un preot permisiv. Pe placul poporului. Maleabil. Fără ” coloană vertebrală”. Iubea mai mult popularitatea decât dreptatea. Faima în neam decât faima în Împărăție.
Moise în schimb era drept. Atât de drept cât poate fi Dumnezeu. Fiindcă el vorbea cu Dumnezeu. Strălucea pe dinăuntru. Îi strălucea fața. Și inima. Purta table cu scrisul lui Dumnezeu. Iubea dreptatea pentru că îl iubea pe Dumnezeu.
Oare nu asta e trăirea zilelor noastre?
Aaroni sunt tot mai mulți. Tot mai deși. Permisivi. Lărgind așa de mult Împărăția, încât nu mai vezi Lumina. Îngerii devin oameni. Dumnezeu devine om ce înțelege tot, iartă tot, uită tot, aprobă tot.
Ca Moise sunt rari. Preoți ce vorbesc cu Dumnezeu. Preoți ce au Adevărul și îl aduc poporului, scris chiar de Dumnezeu. Aceștia sunt incomozii care sunt tot mai des înlăturați.
Nu mai e nevoie de atâta Adevăr! Vrem o lume mai aproape de noi! O trăire diluată molipsitor de mult. Vrem lumea, iubim lumea, tânjim după ea, iar Moise ne încurcă adesea.
Un popor ajuns fără frâu. Trist. Fiindcă Aaron îl făcuse așa. De plâns! Un Dumnezeu preschimbat în ” vițel de aur” strălucind în soare dar umbrind pe Împăratul!
Să fim înțelepți! Cât se mai poate! Unde ne sunt preoții reali ca și Moise?
Să îi căutam. Să îi prețuim. Să le vedem fețele strălucitoare cu lacrimi de durere.
Să le vedem ” tablele” cu scris de Dumnezeu,primite pe “munte”, în zile și nopți de vorbă cu El. Să îi căutăm cât îi mai avem!
Numai așa vom trăi în Lumină!
