David ajuns împărat, nu se schimbă. Inima lui e la fel de nobilă ca a lui Dumnezeu. Știe că trebuie să caute pe cineva. Pe Mefiboșet. David scotocește împărăția. Nu prețuiește timpul, efortul, vorbele de ocară ale unora care văd în Mefiboșet un descendent al dușmanului.
Mefiboșet este uimit. Este uluit de bunătatea lui David. Nu poate decât să se arunce înaintea lui și să i se închine. El un nimeni, un olog de ambele picioare, un uitat de toți, unul gata să fie ucis cu pietre, va sta la masa lui David. Pentru totdeauna. Va mânca cu împăratul.
Mefiboșet citește în ochii lui David, o iubire de dincolo de zare, nepământeană. Primește averile părinților lui, pământurile lui David acum. Primește bucățele de Cer și gustă ceva neînchipuit. Fără să merite. Fără să spere. Fără să creadă.
Locuiește la Ierusalim și trăiește ca unul din fii lui David!
Eu, un Mefiboșet uitat de lume, am ajuns la masa Împăratului! Au rămas în urmă zilele când eram doar un olog plângând și cerșind ceva pentru supraviețuire.
Dumnezeu m-a aflat! A scotocit lumea și Cerul și m-a adus în Împărăția Lui. Am privit în ochii Lui și m-a uluit iubirea Lui fără margini. Sunt bogată! Am primit averi ce nu pot fi numărate. Locuiesc în locuri înalte, întărite. Trăiesc ca copil de Împărat. Împărăția Lui mă îmbată de bucurie. Iar masa Lui îmi amintește zi de zi că am preț în ochii Lui.
Stăm la masă în fiecare zi, povestind trăiri, așteptări, vise și doruri ascunse. Tata mă așteaptă bucuros la bunătățile Lui întinse! Râsetele de bucurie se amestecă cu iubirea, iubirea fără măsură, a Tatei, pentru mine, un olog neputincios căutat și adus la mare rang de cinste! Până și îngerii stau muți de atâta cinste!
Masa e întinsă! Te așteaptă! Tata te caută! Lasă-te găsit! Te iubește prea mult să te lase așa “olog” de bucurie și viață!
2 Samuel 9:11-13
