Fiecare zi ne îndepărtează de venirea pe lume și ne apropie de ziua plecării. Fiecare zi e un pas în timp.
Zilele tinereții trec ca o primăvară iar bătrânețea ne surâde tristă cu toamna ei.
Iată cum cel mai înțelept om de pe pământ vede trecerea: soarele se întunecă și lumina la fel, luna și stelele, norii se întorc după ploaie. Paznicii casei (mâinile) încep a tremura, picioarele se încovoaie, dinții se împuținează, ochii se întunecă încet. Buzele se închid, uruitul morii slăbește și ajungi să te trezești la ciripitul unei păsări. Auzi înăbușit cântărețele, te temi de orice înălțime și te sperii pe drum. Migdalul înflorește alb de tot și până și lăcustele abia se târăsc. Poftele rămân în urmă ale tinereții. Chiar și funia de argint tot se rupe, vasul de aur se sfărâmă, găleata de la izvor se sparge iar roata grea de la fântână se strică. Țărâna se întoarce în țărână. Aceste zile sunt zilele rele ale bătrâneții și a trecerii în timp.
Așa se vede de pe Pământ bătrânețea. Urma timpului se citește ușor pe chipurile noastre și pe lucruri.
Ce putem face? Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui.
Prețuiește zorii fiecărei zile. Cântă cât mai poți! Zâmbește cât mai exiști! Sari în sus de bucurie cât mai vezi Soarele. Ajută cât mai știi! Dă cât mai ai! Povestește cât bine ți-a făcut Dumnezeu! Ieși în stradă și dă de veste că tinerețea fără bătrânețe e doar în El! Prețuiește timpul! Trăiește-l la maxim! Înmiresmează viața ta cu cât mai mult Cer și cât mai puțină țărână! Fă din zilele tale desfătarea Cerului!
Tatăl nostru ne asigură :”Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini.” ( Isaia 46:4)
Eclesiastul 12
