Pe cine sprijinește Dumnezeu? Pentru cine se face vâlvă în Cer? Al cui ajutor implorat este auzit printre îngeri?
Al omului care se teme de Dumnezeu!
Cum ar trebui să fie teama? Frică de pedeapsă doar? Tremur de spaimă în agonia neînțelegerii față de mărimea unui Dumnezeu de neatins?
Cum se teme oaia de păstor? Oaia își știe neștiința și neputința. Se teme că dă greș singură. Știe că doar păstorul o poate conduce la pășuni grase. Se teme de nuielușa păstorului când o ia înainte sau pe drum greșit. Simte lipsa toiagului bonturos când behăie rătăcită de turmă. Teama ei sunt ochii triști ai ciobanului când nu ascultă. Teama mare e că ar putea fi rătăcită pe undeva fără el. Că lupii ar sfâșia-o. Că ar pierde clinchetul liniștit pe pășune cu cântecul ciobănașului fericit. Fericit că ea e în turma lui. În grija lui. În puterea lui. În iubirea lui.
Cine se teme așa de Dumnezeu, are un sprijin tare în El. Are de ce să se prindă când vine furtuna năprasnică. Are un reazem când e copleșit de lovituri dese. Dumnezeu devine ocrotire de tot ce e fără noimă, fără milă, fără așteptări. Dumnezeu devine Cel ce preia lovituri, furtună, uri, pietre aruncate, boli, lipsuri și nori plumburii. Dumnezeu devine sprijin tare, sigur!
Iar copiii lui găsesc un loc de adăpost în El. Adăpostul e căutat cel mai mult în primejdii. În apropierea furtunii. În apropierea uraganelor nimicitoare.
Dacă te temi de Dumnezeu, copiii tăi vor ști ce e de făcut într-o criză. Vor ști unde e adăpostul sigur. Oricând, oriunde ar fi. Pentru ei, Dumnezeu va deveni loc de refugiu când demonii se vor porni să-i distrugă. Copiii tăi își vor aminti de sprijinul tău și vor alege același adăpost. Vor fugi către Dumnezeu fiindcă tu tot acolo ai alergat în furtunile tale.
Teme-te de Dumnezeu! Așa vei avea sprijin tare în El. Orice ar veni. Iar copiii tăi, din teama ta, vor învăța că Dumnezeu este Tatăl lor, adăpost sigur.
