Numeri 11 : 1 – Poporul cârtește în gura mare ! Fără rușine sau sfială ! Fără teamă. Pe față ! Nemulțumirea lor nu era doar nemulțumire. Avea gust de nefericire. Cu Dumnezeu între ei, erau nefericiți…
Să tânjești după țărână când ai gustat Cerul… Să suspini după Pământ când stai între curcubee… Să alegi prazul, usturoiul sau pepenii în locul Împăratului… Lutul să ” bată ” Împărăția ?
Împăratul nu mai poate tăcea. Mistuie răul. Din marginea taberei. Acolo e focarul lutului. El știe că ” puțin aluat dospește toată plămădeala ” ( 1 Corint. 5 : 6). Și nu poate sta liniștit când ” dospește ” răul ! În poporul Lui. Marginea taberei era destinată mulțimii amestecate, adunăturii de oameni, deoarece aranjarea semințiilor nu le lăsa alt loc.
Noi vedem ” adunătura ” din marginea taberei ? Eu o văd ? O aud când strigă după praz și ceapă ? După pepeni și usturoi, la schimb de Dumnezeu ? Ce fac când aud strigăt de țărână, cerere de păcat ? Strig și eu în gura mare ? Strigi și tu ? Devenim ” toată plămădeala ” dospită de adunătura de oameni ? Sau stăm drepți ? Atât de drepți încât focul Lui nu ne mistuie ? Doar marginea ” taberei ” ! Acolo vor fi mereu cârtiri, nefericire, bombăneli, aluat vechi ce dospește ! Ușor de tot !
Eu aleg să ” mătur ” aluatul vechi ! Din cortul meu. Din viața mea. Din casa mea. Din jurul meu. Aleg pe Împăratul. Nu-L dau la schimb pentru nimic ! Trăirile diluate nu-s pentru mine. Și nici pentru tine. Doar pentru ” margini de taberi “. Însă ele-s mistuite de foc !
Aleg să nu fiu la ” margine ” de tabără. Între cârtitori și nemulțumiți. Între nefericiți. Între cei care dau un Dumnezeu pe… ceapă și praz.. pe plăceri de păcat. Aleg să fiu în tabără cu chivotul lângă mine ! Tata se bucură ! Că trăiesc ! Și nu-s mistuită de foc ! De mânia Lui !
Tu unde ești ?
Carmen Motora
