De ce nu vii, de pe cărări străine,
Să-mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am murit când, numai pentru tine,
Ca și Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând?
Un fiu pierdut să moară în neștire
Și-un Dumnezeu să-l cheme lăcrimând!
De ce nu vii, cât încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi când încă te mai chem?
De ce nu simți lumina mea pe pleoape,
Când te primesc, ca Salvator suprem?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
Să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori din rai, din vesnica dumbravă,
Cu mâna Mea cununa să-ți aleg!
De ce nu vii, tu, suflet nestatornic
Cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar fi-va prea târziu…
