Iubirea poate deveni obișnuită. Fără bucurie. Fără prospețimea aprecierii. Fără senin în mijlocul furtunilor. Ea poate acapara ființa, fără mângâierea Cerului amestecată cu prea plinul nostru de țărână.
Iubirea fără bucurie e ca întinsul albastru de Cer fără Soare. Fără bucuria răsăritului peste flori, peste păsări, peste pomii înfloriți, peste iarba proaspătă în așteptare. Când Dumnezeu a spus să te bucuri de nevasta tinereții tale, a vrut să tânjești după Cer, agățat de bucuria petecului de Cer din casa ta.
Soția ta îți este balsam peste răni, alinare în plâns, putere să mergi înainte și cântec când nu mai poți. Soțul tău, același ca în tinerețe, îți este mândrie că ești binecuvântată, iubită, știută bine și păzită întocmai ca o comoară.
Tinerețea ca și bătrânețea țin de timp. De trecerea noastră. Nevasta tinereții rămâne comoara primită de Sus. Soțul tău rămâne răspunsul Tatălui pentru tine oricând.
Când ai pierdut bucuria celui de lângă tine, ai uitat de fapt binecuvântarea Împăratului, faptul că Sus s-a dat sfoară în Țară ca să ți se găsească motivul bucuriei în căsnicie!
Privește-ți partenerul prin ochi de Dumnezeu! Admiră-l cât mai poți! Iubește-l cu toată ființa! Bucură-te țopăind în suflet pentru câtă vărsare de binecuvântare ai!
Îmbătrânește frumos cu iubitul tău! Bucură-te odată cu ridurile soției tale! Râzi ca un copil, cu poftă și când bătrânețea îți dă binețe! Ești același colț de rai!
Bucură-te cu nevasta tinereții tale! De soțul tânăr pentru totdeauna dat ție! Bucură-te de tinerețe fără bătrânețe! De viață fără de moarte! De Tata, Bucurie fără sfârșit!
Proverbe 5:18
