Încovoiala nu ține doar de estetică. Încovoiala mai degrabă ține de lipsa ancorării de Cer. Să fii încovoiat de spate, e mai rău decât să fii căzut. Încovoiala de suflet însă e teribilă.
Când ești căzut, știi că trebuie să te ridici. Când ești încovoiat însă, pendulezi între Cer și Pământ și nu ești nici al unuia pe deplin. Crezi că trăiești când de fapt te târăști. Ai uitat să vezi Soarele pentru că nu îl poți vedea. Încovoiala nu te lasă. Ai uitat cum arată Cerul și splendoarea Sa fiindcă vezi doar țărână, țărână, țărână. Cântecul a uitat să mai vină pe buzele tale.
Un lucru e sigur. Să stai drept, când ești încovoiat de suflet, e o minune. Iar minunile doar Dumnezeu le face.
David ne anunță azi minunea: “Domnul îndreaptă pe cei încovoiați!” ( PS. 145 :14)
Drept pe deplin, poți cânta, trăi, respira ușor dar mai ales poți admira Cerul tot! Cerul de care ți-a fost dor! Îl poți zări pe Dumnezeu mereu lângă tine! Și ești frumos mai frumos ca niciodată!
