Vrăbiile au devenit clar, de neglijat. Mici, neînsemnate, prezente peste tot în lume, banale și infime, au devenit neglijabile pentru noi. Cine observă o vrabie? Cine își pierde timpul să o bage în seamă când lumea vuiește de frământări?
Pasărea asta mică, sălbatică, era adesea prinsă și vândută de vânzătorii ambulanți în Orient. Târgurile orientale gemeau de tot felul de mărfuri care mai de care, iar vrăbiile vânate și înșirate apoi pe câte o frânghie, umpleau târgurile pestrițe. Așa de neînsemnate erau încât se vindeau două la un ban. Acesta însemnând aproximativ în banii noștri, 0,27 lei. Una valorând cam 10 bani de ai noștri… Un preț de nimic. Păsări de nimic.
Tare îl iubesc pe Dumnezeu pentru grija Lui iubitoare! Minunat Dumnezeu avem! Pentru El până și vrabia asta neinsemnată e o grijă. Vrabia nu cade la pământ vânată decât dacă El permite. Valoarea ei foarte mică în târg este imensă în Împărăție!
Noi, ne spune Împăratul, suntem mai de preț ca multe vrăbii. Ele stau înșiruite pe o frânghie doar pentru că El a permis asta. Să sature pe alții. Vânătorul iscusit nu le-a prins cu dibăcia lui ci mai întâi vrabia a trecut pe la aprobarea Împăratului.
Dacă o vrabie așa mică, așa ușor de găsit prin târguri și piețe, așa ușor de zărit pe lângă noi țopăind voioasă, are așa o mare valoare în Împărăție, cu cât mai mult noi! Împăratul ne asigură nu numai că avem valoare infinită ci și că ne știe mai bine ca noi. Firele de păr din cap ne sunt numărate.
“Vânătorul” nu poate face nimic asupra ta! Oricât ar încerca, ești protejatul Împăratului! Un fir de păr nu se mișcă fără voia Lui.
Așa stând lucrurile, Tatăl nostru vrea să încheie elogiul vrăbiilor, spunând-ne simplu dar cu sunet neasemuit: ” – Deci, să nu vă temeți!”
Cerul, Pământul și Iadul cunosc ceea ce spune Împăratul! Pricep tâlcul vorbelor Lui! Dar tu știi? Înțelegi minunea asta?
Matei 10:29-31
