Dumnezeu nu poate privi peste amestec de nelegiuire și sărbătoare. Sărbătoarea nu mai strigă de bucurie. Inima admiră nelegiuirea. O soarbe cu privirea, o cheamă, o așteaptă.
Dumnezeu e obosit de amalgamul acesta ciudat. Lumină cu Întuneric. Viață cu Moarte. Tărie de Cer cu neputință de fire. Sărbătoarea Vieții cu păcatul în floare. Ochiul Lui rănit de atâta profanare se întoarce de la lucrăturile noastre fără sens, fără noimă, fără azur, fără niciun răsărit. El ne vrea în Răsăritul Lui fără apus iar noi pătimași credem că amestecul acesta de nelegiuire și sărbătoare mai poate încânta îngerii. Mai poate stârni admirația Tatei. Mai poate străbate Cerul ca Acasă.
Dumnezeu năucit de amestecul acesta, trist constată “- Israel nu Mă cunoaște, poporul nu ia aminte la Mine!”
Îl cunoști pe Dumnezeu? Ii auzi Vocea? Cum îți sună glasul Lui?
Dumnezeu plânge trist când noi în loc de trai îmbelșugat, alegem sărbătoare unită cu nelegiuire. Păcate îndulcite puțin. Fărădelege pitită bine după vreun fast creștin.
E timpul să ne scuturăm de poverile noastre în Sărbătoare. E timpul să-L cunoaștem pe Dumnezeu! E vremea să vedem drama Lui ce ii frânge inima: “Nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!”
Pentru noi vrea doar Sărbătoare! Veșnică Sărbătoare!
Isaia 1:3,13
