Trecuseră trei zile. Isus cu răbdare învață neobosit norodul. Unii veniseră de departe. Ceva de mâncare își luaseră. Dar se terminase.
Isus le vede foamea. Foamea de pâine și foamea de Cer. Ii e milă de norod. Nu-l poate lăsa să plece așa. Nu poate. Știe că poporul ar leșina pe drum. Drumul e greu. Drumul e lung.
Isus nu poate sta nepăsător. Niciodată. În mijlocul pustiului, un popor de patru mii de oameni flămânzi, Îl înconjoară. Foamea strigă de peste tot. Din trupuri dar și din suflete. Sosise vremea ca Isus să sature. Să stâmpere. Să liniștească.
Isus înmulțește puținul. Și satură. Fiindcă asta e Legea Împărăției. Puținul se face mult în Mâinile Lui. Foamea devine săturare lângă Isus. Căutarea devine azur. Frământarea devine liniște de pășune cu clinchet de oi.
Abia apoi Isus le dă drumul. Știe că acum pot face față călătoriei!
Ești în “pustiu”, poate. Flămând, așa de flămând că ai leșina dacă pleci la forfota zilei așa. Ești departe de casă, de acea tihnă cu voci cunoscute. Ești lângă Isus. Isus te caută și te învață în mijlocul “pustiului”. E gata să te sature. E gata să stâmpere foamea ta mare. Plânsul tău. Căderile tale. Predările tale de arme. Lui Isus îi e milă de tine. Te iubește, că nu te poate lăsa așa, să pleci în iureșul zilei. Știe că nu vei rezista.
Isus te satură cu bunătăți! Isus te atinge cu pâinea Lui,binecuvântată. Înmulțește tot ce mai ai foarte puțin. Bucurie, credință, putere, încredere, pas voios, cântec, viață. Toate se înmulțesc în Mâna Lui!
De lângă Isus nimeni nu pleacă flămând!
Nici tu!
De la Isus pleci sătul, înmiresmat, gata de drum, pregătit de “luptă”, puternic și mirosind a mâini ce au binecuvântat tot!
Mirosind a Isus!
Marcu 8:1-9
