” Nu vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi.” Ioan 14:18
Cea mai mare teamă a unui orfan e că nu se va putea descurca. Că viața luată în piept, dusă înainte de tata și mama, va deveni corvoadă. Orfanul e acel copil rămas singur în lume, în mijlocul pustietății sufletului. Nu mai are nici bucurie, nici cânt, nici mireasmă de pâine în casă făcută de mama, nici râset voios cu tata la masă.
Orfanii nu mai văd orizontul. Deloc. Nu se mai odihnesc fără grijuri. Nu mai pot cânta pentru că inima le-a devenit mută prea devreme. Rece prea timpuriu. Niciun orfan nu e plin de viața aceea cu surâsuri copilărești de basm. De hohote și chiote nebunești de joacă fără grijuri. Fără calcule.
Fără Dumnezeu, suntem niște orfani. Orfani de Tată dar și de Bucurie. Orfani de Cer și de curcubeu peste orice furtună. Dumnezeu știe asta. Și noi știm. Am uitat demult să ne lăsăm inima să zburde în râsete vesele.
Isus a plecat în Împărăție. Și ne-a promis că orfani nu ne lasă! Se va întoarce la noi! Iar până atunci Duhul ne e bucurie.
Cântă! Saltă de bucurie! Chiuie și țopăie copilărește! Ești un copil al Cerului! Ai Tată! Nu ești orfan. Nu ai de ce te teme de viitor. E treaba Tatei! Tu doar stai zi de zi de vorbă cu el, voios. Râzi în prezența Lui. Fără griji. Fără poveri! Doar trăiește cu El!
Curând de tot, vine Tata să ne ia Acasă!
