M-a răscolit Isus cu această minune. Mult.
Un om este adus de prietenii lui la El. Era surd. Pe Isus nu îl putuse auzi. Nici minunile Lui. Nici zvonurile ce umblau prin ținut.
Surzenia îl definea ca unul rupt de realitate. Ba încă vorbea cu anevoie. Greu. De neînțeles. Cuvintele erau nearticulate. Pentru cei mai mulți, ar părea o suferință ușoară. Pentru el însă era o nesfârșită tăcere interioară, o durere sufletească dar și fizică.
Multă vreme am căutat să înțeleg gestul lui Isus. Isus nu a făcut vreodată vreun gest necugetat sau fără sens.
Acum îl ia pe acest om deoparte de norod. Norodul nu putea înțelege îndrăzneala gestului Lui. Cum dealtfel nici eu nu am priceput la început. I-a pus degetele în urechi. Acolo era nevoie de Mâinile Lui. Însă mai face ceva. I-a atins limba cu scuipatul Lui. Un gest ce ar putea fi judecat. Categorisit ca și profan. Unul care stârnește semne mari de întrebare.
Chiar era nevoie de așa ceva? Gestul are în sine un mare tâlc. Neînțeles poate trece ca o extremă fără noimă. Înțeles însă, face Lumină. Surzenia omului era cea mai mică problemă pentru el. Cea mai mare era că nu putea vorbi, decât cu mare greutate.
Studiind despre salivă am fost uluită să descopăr că ea este esențială în deglutiție, menține echilibrul hidric în corp, dă senzația de gust, are rol antimicrobian, rol de eliminare a virușilor, conține ADN-ul și poate, în cazul nostru, cel mai important, ajută la articularea cuvintelor. Omul acesta era afectat de surzenie însă vorbea cu anevoie. Isus i-a dat salivă.
Câtă suferință se ascundea în el. Fără salivă era un calvar să mănânce, deoarece deglutiția se făcea foarte greu. Era expus microbilor, virușilor, nu simțea gustul plăcut al alimentelor, nu avea definit un ADN, în salivă . Isus l-a vindecat. I-a dat ADN-UL Împărăției. A început să vorbească deslușit. Simțea acum gustul vieții! Poverile neștiute îi fuseseră luate. Oamenii vedeau doar surzenia lui. Doar cuvinte nearticulate. Isus însă vede toată suferința: neștiută, nespusă, nevindecată. Isus făcuse din calvarul lui, o dulce mireasmă de viață și gust.
Poate ai poveri neștiute. Oamenii ți le văd doar pe cele vizibile. Crezi că nu mai e soluție pentru rănile tale. Ai încetat poate să mai auzi de puterea lui Isus. Surzenia te împinge la o tăcere lăuntrică. Însă suferința asta e cea mai mică. Cea mai mare e să fii expus “virușilor”. Să nu mai simți “gustul” vieții. Să nu mai poți “înghiți” nimic, decât cu dificultate. Să nu mai poți vorbi, decât anevoie. Nu mai ești înțeles. Nu mai ești băgat în seamă pentru bâlbâielile tale dureroase.
Nu îți mai simți identitatea.
Isus știe. Isus poate. Isus vrea. Să fii vindecat. Te ia la o parte din mijlocul mulțimii. Ești singur: tu și El. El te atinge. Îți dă ADN-ul Lui. Nașterea din nou. Atingerea Lui, face din surzenia ta, clinchet de Cer. Din cuvinte neînțelese, vorbe cu putere. Ești alt om.
Oamenii vor fi uimiți de tine. Cum au fost și de surdul acesta. Vor spune ca și atunci:
“Toate le face de minune. Chiar și pe surzi ii face să audă și pe muți să vorbească.”
Însă tu vei ști că ești mai mult decât o minune. Ești fiul lui Dumnezeu cu un ADN de Împărăție! Ești tu dar cu mireasmă de Cer! Simțind gust de pe altă Lume!
Marcu 7:31-37
