E seară. Târziu. Oboseala, freamătul zilei, chemau ființa la odihnă.
Isus le spune ucenicilor că e timpul să treacă în cealaltă parte. Care parte? Asta nu prea au înțeles ei dar dacă Isus era cu ei, corabia putea traversa orice. Așa credeau.
Cu ei mai erau și alte corăbii. La fel. Și totuși nu. Doar una îl purta pe Isus și Cerul. Doar una îi putea duce sigur în ” cealaltă parte”.
Se stârnește furtuna. Mare și înfricoșătoare. Devastatoare. Vântul șuieră urâcios și aruncă valuri de apă în corabie. Apa crește îngrijorător în corabie. Țipetele ucenicilor se amestecă cu țipetele celorlalți. Un amalgam de voci speriate se înalță printre rafale mari de vânt și sunt purtate în noapte, ca o străfulgerare de teamă, în noapte. Acea noapte furtunoasă, pe o apă involburată, răutăcioasă și plină de necunoscut, scoate din ucenici, teama, frica, spaima cea mai adâncă. Unită cu teama celorlalți. La fel de mare și de adâncă. La fel de fără credință.
Furtuna șuiera printre corăbii fără nicio oprire. Doar Isus o putea opri, însă El dormea. Chiar în corabia lor. De aceea, disperați îl trezesc, nu ca să oprească furtuna, ci că să se plângă de nepăsarea Lui, când ei sunt la un pas de pieire.
Isus ceartă vântul! Isus dojenește marea! Le închide gura.
Ucenicii buimaci nu pot crede. Năuciți de Isus, rămân pe gânduri. Doar cu o singură întrebare : ” Cine este acesta de îl ascultă chiar și vântul și marea?”
Isus îi întreabă de ce sunt atât de fricoși? Cu El în corabie. De ce țipetele lor se amestecă cu ale tuturor? De ce nu au credință încă?
Venise timpul să treacă de partea cealaltă, a credinței. Asta le spusese de cu seară. Sosise vremea ca, credința să facă din corabia lor, loc liniștit. Totuși răcnetele lor, în noapte, răsunau la fel, ca la celelalte corăbii. Frica se amesteca cu spaima mulțimii. Noaptea era tot noapte pentru ei. Furtuna era capăt de disperare.
Isus știa că trebuie să îi treacă în partea cealaltă, în credință. În încredere. Pentru asta era nevoie de o corabie șubredă, de o mare involburată, de o furtună mare și de El, dormind un somn liniștit, la cârmă.
Ești în ” furtună”? Ți-e teamă? Valurile îți inundă corabia?
Poate strigătele tale disperate se amestecă cu urletele mulțimii. Teama ta devine bun comun.
Isus e cu tine. Corabia ta e unică fiindcă Îl poartă pe El. Somnul Lui, furtuna, marea învolburată, vor să te treacă în celalaltă parte. A încrederii. În El.
Aleargă la El. Te așteaptă. Va certa furtuna, vântul, marea, tot ce te rănește. Va face din corabia ta, corabie de domnie și tihnă. Iar liniștirea Lui te va uimi. Poate și tu te vei întreba : ” Cine este Acesta de îl ascultă toate?”
Este Cel care te vrea pentru Sine.
Este Cel care face călătoria sigură, în orice furtună.
Este Tatăl care te trece în siguranță, de partea cealaltă!
Marcu 4:35-41
