Ps. 91 : 3
Ți s-a întâmplat și ție să nu poți dormi în noapte ?
Să stai în liniștea ei, numărându-ți grijile : una, două, trei… dorind să le dai Împăratului. Dar ele revin sâcâitor, răsunând mai tare decât somnul dulce.
Grijile revin ca o molimă ucigătoare. Ca un laț menit să mă țină pradă.
În noaptea mea însă deodată răsună un glas :
” El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei . “
Grijile-s lațuri răutăcioase. Întinse de vânător nemilos. Hain dintotdeauna. Ochiuri ucigașe. Ucigașe de liniști și somn.
Vânătorul știe bine să prindă prada. O pândește cum se zbate în laț, strângând-o mai mult. Și mai mult. Până nu mai poate. El vrea să devin vânat. În cele mai senine nopți.
Grijile-s ciumă pentru suflet. Ca și pentru inimă. Și minte. Pentru tot.
M-am tot întrebat de ce mi se spune de ciumă ?
Ciuma e boală pentru suflet îngrijorat.
Ca și ciuma în trup, face moarte în suflet.
Ciuma numită și moartea neagră era o boală cruntă. O epidemie. Cum sunt azi grijile. Epidemie pentru suflet.
Oricare ar fi fost cauza ei, ciuma este considerată cea mai cumplită pandemie a omenirii. Ca și îngrijorarea.
M-a uluit să descopăr că ciuma a fost considerată în perioada anului 1347, când a izbucnit în Asia și ajuns în Europa, ca și sfârșitul lumii. Nu numai datorită atrocității ei, cât mai ales ariei întinse de manifestare și a numărului imens de morți.
În Europa, în câțiva ani, între o treime și o jumătate din populație a murit, datorită ciumei. Și pustiirii ei.
O moarte cruntă în dureri mari. O moarte sigură. O moarte molipsitoare. O moarte vestită. Știută peste tot.
Ciuma sau moartea neagră…. un coșmar al lumii.
Grijile, un coșmar al sufletelor. O moarte vestită pentru suflete. Întinsă. Urâtă și sigură.
Un laț de vânător. O ciumă cu pustiire.
Vai, ce pot face ?
Nimic. Doar să mă ascund la umbra Lui. Să stau și să mă odihnesc și în noapte, la adăpost. Singurul adăpost !
Doar atât ?
Da, doar atât mi-a șoptit în noapte : ” El te va scăpa ! “. În limba ebraică, acest verset este subliniat anume : ” Cu siguranță te va scăpa ! “
Se face dimineață. Întunericul meu adânc se crapă încet. Liniștit. Fără laț. Fără ciumă. Fără pustiire. Doar odihnă !
Mă pot odihni. La umbră, la umbra Lui. O Umbră de Cer !
Și somnul mi-e dulce, dulce de tot. Tata îl veghează !
Tu stai la umbra Lui ?
Te odihnești ?
Carmen Motora
