De ce nu ne împlinește Dumnezeu unele dorințe adânci ? Bune. Ce par a ne completa ființa. Par că ne-ar duce mai aproape de Cer. Și de El. De ce ?
De ce nu primim răspuns la dorințe fierbinți frământate în rugi și lacrimi ? Stăruite în cămăruțe închise. Plânse pe genunchi și șoptite cu durere ? De ce Tata tace uneori ? Tace și răspunde… altfel !
Zilele acestea mă frământă întrebări ca acestea.
Tata mi-a răspuns întâi : ” Dacă nu ți-aș răspunde vreodată, M-ai mai iubi ? Ai mai crede în Mine ? “
Și întrebările Lui au frământat ființa-mi ,mai tare ca întrebările mele.
Însă azi a vrut să-L înțeleg mai bine. Tocmai fiindcă atât mă iubește !
Mi-a vorbit de un olog. Din naștere. Un om ce niciodată nu făcuse un pas singur. Niciodată nu gustase plăcerea ierbii proaspete atinsă cu talpa lui. Nici a nisipului cald. Niciodată nu alergase să se joace cu copiii. Niciodată nu simțise că inima îi bate de la alergat. Și pentru că nu o făcuse niciodată, credea că acesta-i destinul lui. Să stea și să ceară de milă. De ce ? Ca să trăiască. Să supraviețuiască. Dorințele lui mici nu ținteau Cerul.
Însă Dumnezeu știa nevoia lui. Ca să trăiască.
Cerea firimituri. Când de fapt avea nevoie de un ospăț adevărat. Un festin de libertate.
Se ruga pentru fleacuri. Nimic de trăit. Doar de târât prin viață.
Petru îi răspunde din Cer : ” În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă ! “
Răspunsul ologului ? A sărit în picioare. Pentru întâia dată pe pământ ! A început să sară, să țopăie și să laude pe Dumnezeu ! A intrat în Templu. Știa că trebuie să vorbească cu Domnul.
Știa că primise ce avea nevoie ca să trăiască !
De ce nu îmi împlinește Tata unele dorințe ?
Unele adânci visuri ce par a îmi înflori Cerul ?
Pentru că-s firimituri !
Pierd festinul real ! Cerșind firimituri ! Crezând că ele-s destinul meu.
Tata vede. Și știe că talpa piciorului meu trebuie pentru întâia dată să simtă zbaterea ierbii călcată, nisipul cald, miresme de cer șoptind libertate !
Știe că pot să umblu, să sar și să țopăi primind masă de împărăteasă. Nu firimituri.
Festinul întreg e cu Tata ! Nu-l pierd !
Dorințele mele bune… firimituri, au rămas în urmă.
Acum înțeleg că Tata răspunde altfel. Îl privesc la masă cum stăm. Și mă bucur că El mă știe mai bine ca mine !
Și pe tine la fel te cunoaște ! Nu te teme să țopăi și să sari în sus de bucurie !
carmen motora
