Matei 14 : 22-33
Ce poate face vântul ? Cel mai adesea produce valuri. Marea liniștită devine dintr-odată învolburată și rea. Cu cât vântul e mai intens, cu atât valurile sunt mai înalte.
Marea Galileii, de fapt un lac, situat la 210 m sub nivelul mării, devine agitată. Vântul o transformă ! Corabia ucenicilor nu mai poate înainta. Vântul le era împotrivă ! Împotriva înaintării lor. Se știe că Marea Galileii cu o lățime de cca 5 mile ( aprox 8 km ), în condiții favorabile, putea fi traversată în 2-3 ore. Ucenicii însă se zbat o noapte întreagă și tot nu reușesc. Și totul din cauza vântului… până apare Isus între orele 3-6 ale dimineții.
Petru e singurul ce are atâta curaj să înfrunte vântul. Așa că coboară din corabie. Și pășește pe valuri până vede puterea vântului. Mare. Prea mare pentru el. Și se teme. Doar Mâna întinsă îl eliberează. De teamă, de vânt, de valuri înalte.
Soarele e născătorul de vânt. Încălzește pământul ușor. Aerul cald se ridică și altul îi ia locul. Și așa se naște vântul. Mare sau mic. Soarele îi e stăpân și obârșie . Asta vroia Isus să-i învețe.
- Însă, mai întâi îi silește pe mare, unde avea să aducă vântul. Trebuia să-i învețe că vântul schimbă o mare liniștită într-o vâltoare. Transformă o traversare lină și rapidă, într-o luptă de-o noapte. Într-o vâslire fără întrerupere.
- Mai apoi, trebuia să-i învețe că vântul aduce teama. Frica. Că nu vor mai putea desluși marea. Ci doar o nălucă. Vântul va scoate doar țipete de teamă. Fără orizonturi.
- Însă, la urmă de tot, vroia să-i învețe că vântul e în Mâna Lui. Puterea lui e nimicită în prezența Sa. Când intră El în corabie, vântul fuge știind că El e Stăpânul ! Și marea devine liniști știute de ei… unde pot bine vedea orizontul.
Ce poate face vântul pentru mine ? Și pentru tine ? Ce vrea Tata să-nvăț ?
- Vânturile aduc tulburare. La răspântii. La răscruci. Întotdeauna. Valurile se fac mari pe mări liniștite în mod firesc. Așa îmi dau seama că începe vântul. Aproape că nu mai pot desluși nimic . Totul pare nălucă. Doar valuri, valuri.
- Vântul mare îmi stă împotrivă. Împotriva înaintării. Pentru o noapte. Un timp. O vreme de zbucium și frământare. Și lupt cu vâsle prea mici pentru așa vreme… Când aș putea ușor înainta fără vânt.
- Și mai mult, mă pot teme de vânt. Că-i prea tare pentru mine. Prea mare pentru pas pe valuri. Însă Tata vrea cel mai mult să știu că nu-i nălucă ! Doar vântul vrea asta să cred !
- Vocea Lui răsună printre rafale, ca o dulce melodie tocmai din cer. Și vântul încetează când mă ia El de mână ! Asta vrea Tata să știu.
Pentru o vreme… trec prin furtună și vânt. Pentru un timp. Și o noapte. Adesea mi-e teamă că vântul e prea tare. Mă tem că nu aș putea traversa marea. În straja dimineții însă vântul piere, când Tata apare în față . Și se face zi. Zi liniștită pe o mare minunată.
Carmen Motora
