Ziua începe cu bucurie că trăiești. Că vezi Soarele! Vorbești cu Dumnezeu și capeți bucurie. Iureșul zilei te cheamă!
Vezi cum un prieten te trădează sau un frate “te vinde”. Bucuria rămâne amintire. Loviturile dușmanului iau felurite forme: trădări, neajunsuri, lipsuri, bârfe, boli, “cuțite răsucite în răni”, așteptări neîmplinite. Bucuria se ofilește ca o floare ce ar fi vrut să producă mireasmă dar s-a chircit sub lovituri.
Isus mi-a șoptit o mare taină. De câteva zile cuget la ea. Este o bucurie care rămâne pentru totdeauna. Orice ar fi. Orice ar veni. Isus ne-a spus: “…v-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi …”
Bucuria lui Isus e bucurie de Împărăție. Netulburată! Veșnică! O bucurie fără margini! Atât de mare încât Cerul împunge Pământul făcându-l să tresalte de bucurie. El, Cerul coboară și în Lutul din mine cu bucuria lui Isus. Și rămâne!
Dar cum se produce bucuria asta imensă? Isus ne învață ” v-am spus aceste lucruri”.
Lucrurile spuse cu tact de Isus sunt că Dumnezeu este Vierul. Tata ne are grija! Isus fratele nostru mai mare, este Vița și noi mlădițele. Totul e foarte clar. Fiecare își are menirea. Vierul îngrijește Via. O curăță. Via aduce seva și viața. Mlădițele ascultătoare nu bombăne când Vierul le curăță. Ele stau în Viță și rodesc. Rolurile nu se schimbă! Fiecare împlinește o parte a bucuriei de Cer. Când schimbi ceva, bucuria dispare ca un abur.
Bucuria care rămâne e bucuria trăirii în Viță! Bucuria desfătătării cu Vierul și Vița! Iar mai presus de orice, bucuria este deplină! Totală! Peste timp, loc, furtuni și lovituri.
Vrei să simți bucuria Împărăției? Fii mlădița din Viță ce rabdă curățarea Vierului. Respiră Cerul și rodește rod cu gust de Împărăție!
Atunci chiotele de bucurie vor răsuna zi și noapte în ființa ta! Cu îngerii!
Ioan 15:11
