Cu Domnul vom câștiga!

by Carmen Motora
0 comment

Ghedeon viteazul pleacă la luptă. Cu o oștire mare. Madianiții ar trebui să se teamă de el. Așa credea. Cu 32000 de oșteni poți lupta. Dumnezeu însă cunoaște inima. Iar frica și mai bine. Frica nu-i pentru luptă! Teama nu e armă bună în război!

Dumnezeu triază războinicii! Fricoșii sunt mai mulți decât ar crede Ghedeon. 22000 sunt lăsați la vatră. Lupta pentru aceștia e mai mare în ei înșiși decât cu Madianiții. Iar ea, frica face ravagii oriunde ar fi.

Ghedeon rămas cu 10000 crede că e pregătit să poată totuși lupta. Dumnezeu are însă ochi bun. Lumina Lui pătrunde până în adâncul ființei. Așa că Dumnezeu îi alege. Ghedeon doar îi coboară la apă. La râu.

Dumnezeu îi privește. Câțiva viteji, neînfricați sunt gata de luptă, sunt pe fugă. Nu e timp de băut apă, nu e timp de pierdut. Ei în timp ce merg, iau cu mâna făcută căuș apa și o sorbesc în timp ce merg. Vor să își arate zelul, neînfricarea! Vor lupta cât mai repede! Vor biruința neapărat!

Și apoi coborâți la apă, nu pot sta nepăsători! De sus de pe maluri, pot fi oricând luați prin surprindere de dușmani. Trebuie să fie cu ochii țintă în împrejurimi! Apa poate fi limpăită din palmă, ca și câinele! Nu e loc de confort și oprire!

Acești viteji au numărat 300.

Restul au îngenunchiat să bea apă. Comod fără griji, au crezut că e timp de ținut oștirea în loc. Au considerat că genunchii lor sunt buni de plecat lângă apă decât să alerge la luptă. Au voit mai întâi binele lor decât binele oștirii.

Dumnezeu știe că cei 300 de oșteni vor lupta și birui. Ghedeon cu puțini oameni câștigă biruința.

Fricoșii, lașii nu au ce căuta la luptă. Nici comozii! Războiul nu e pentru cei comozi, ce țin armatele pe loc. Lupta și biruința e pentru cei gata să scoată pieptul la luptă! Sinele se pierde în pași de cadența războiului. Eul se rătăcește printre lupte pe viață și pe moarte.

Împăratul ne cunoaște! Mai bine decât noi înșine! Ești un fricos? Unul plin de teamă și îți tremură genunchii? Sau ești unul care din confort și neglijență pui genunchii jos și bei apă, când ar trebui să veghezi? Când ar trebui să limpăi apa în timp ce pașii te duc la luptă! Nu e timp de milă de sine. Nu e vreme de lins rănile!

Sau ești un viteaz gata să lupți până în pânzele albe?

Eu tocmai am sorbit puțină apă și merg cadențat după Împărat! Cu El înainte vom câștiga lupta!

Vino și tu să gustăm victoria, mai dulce ca orice apă!

Judecători 7:1-9

Related Posts

Leave a Comment