2 Cronici 36 : 15, 16.
Dumnezeu își iubește atât de mult poporul, încât a trimis tot felul de avertizări despre urmările păcatelor lor. El a sperat mereu că poporul, măcar de frică, va asculta și se va întoarce la El. A crezut că măcar de frica pedepsei oamenii Îl vor căuta. Că se vor căi și vor căuta pe adevăratul Dumnezeu. Ceea ce nu s-a întâmplat. A urmat distrugerea poporului și a Casei Domnului….
În viața noastră apar de multe ori acei ” trimiși ” ai lui Dumnezeu. Neascultarea noastră Îl forțează să ne trimită tot felul de soli. El speră, în ultimă instanță, ca măcar de frica pedepsei să Îi ascultăm vorbele. Măcar de teamă să Îl privim iar, dacă nu din iubire… Solii Lui ne vorbesc. Boala, lipsa, loviturile, situațiile împinse la limită, lacrimile amare…
Zilele acestea întrebări neîncetate au fost frământate în mintea mea. Vreau să ascult vorbele Lui de teamă, de frica pedepsei sau aleg să Îl ascult pur și simplu că Îl iubesc și nu pot respira fără El ? Pot vedea frumusețea fără El ? Pot privi copacii și dealurile fără să simt mireasmă de cer ? Pot cunoaște amurgul și răsăritul fără să Îl aud vorbindu-mi ?
Și mi-am răspuns.
Aleg să ascult din iubire. Teama mă îndreaptă spre El. Pedeapsa mi- L descoperă, dar printre lacrimi…Chipul Lui e mai clar și mai curat fără lacrimi…
Carmen Motora
