Recent, am trăit o experiență ce m-a făcut să apreciez mai mult familia dăruită de Dumnezeu, ceea ce am și ceea ce sunt…
Într-un loc mare, unde multe familii erau la masă, bucuroși și fericiți, a intrat un om sărac, singur. Se vedea că e flămând, pentru că s-a furișat la una din mese, unde mai rămăseseră ceva resturi și a început să înfulece, uitându-se și în dreapta și în stânga… Am rămas muți… tot acel tablou, era un mare paradox : unii cu familii, bucuroși, sătui, altul, singur, flămând, nefericit…
L-am ajutat pe bietul om cum am putut, însă de atunci mereu îmi umple mintea o mare întrebare: cu ce sunt mai bună eu, de Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie, o casă, cu tot ce am? Și ce merit am eu pentru toate ? Niciunul ! Marea tragedie nu era doar faptul că era flămând într-o lume sătulă, ci mie mi s-a părut că cea mai mare tragedie era că era singur în atâta lume…
Să prețuim ce ne dă Dumnezeu !
Carmen Motora, autor
