Ești lumină?

by Carmen Motora
0 comment

Tocmai când credeam că Genesa nu mă mai poate surprinde, cunoscând-o atât de bine, azi m-a surprins.

” Dumnezeu a văzut că lumina era bună ; și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. ” Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric ! Ce adevăr minunat ! Dar, de ce a făcut-o ? Răspunsul ne e dat mai sus : Dumnezeu a văzut că lumina era bună !
Și pentru că era bună, El a despărțit-o de întuneric, pentru a nu fi pângărită, întinată, amestecată cu întunericul.
Și, dacă e așa, oare noi oamenii suntem mai presus ca Dumnezeu, de am ajuns să amestecăm lumina cu întunericul ? Cu tristețe văd ” creștini ” care amestecă lumina atât de mult cu întunericul, încât nici nu mai sesizează unde s-a produs amestecul. Ei diluează adevărul așa de mult, încât numesc întunericul, lumină.

M-a întristat mult să văd creștini postând și luând parte la aceste sărbători, la ceea ce face lumea, la ceea ce serbează lumea : datini dubioase, pretinse a fi ” inocente ” că doar așa e în sat… sau oraș… și nu vor să fie știuți ca ieșiți din comun… deși tocmai lucrul ăsta Dumnezeu L-a făcut, a despărțit lumina de întuneric ! Lumina e făcută să lumineze, nu să fie ” diluată ” ! Și cine nu face asta se declară pe sine mai mare ca Dumnezeu, ceea ce e de neconceput și profan !

Aleg lumina pentru că este bună ! Aleg să despart lumina de întuneric pentru că așa mă învață Creatorul luminii și chiar prin postările mele, aleg separarea luminii de întuneric.

Tu ce alegi…?

Carmen Motora, autor

Related Posts

Leave a Comment