Puternicul Ilie este descurajat. Ba nu. Deznădăjduit ! Cauza : ” – Am fost plin de râvnă pentru Dumnezeu. Însă, copiii lui Israel au părăsit legământul făcut Lui. Au sfărâmat altarele Lui și au ucis proorocii. Nu vor să mai știe de Dumnezeu ! Și pe mine mă paște moartea! ” Ilie stă ascuns într-o peșteră și își plânge de milă. Este singur. E noapte. Poate cea mai grea noapte din viața lui. Noaptea deznădejdii.
Dumnezeu știe leacul pentru Ilie.” – Ieși afară din peșteră ! Stai față în față cu Mine să vorbim ! ” Ce vrea Dumnezeu să știe Ilie? Trece un vânt puternic. Tare de tot. Atât de tare că despică munții și sfărâmă stâncile. Wow ! Ilie este atins. Însă, surpriză : Dumnezeu îi spune că NU este în acest vânt !
Apoi, Ilie simte sub picioare un cutremur de pământ. Plin de groază și necunoscut. Dumnezeu nu era nici măcar în cutremur. Se ivește un foc. Ce ardea și mistuia, se vedea de departe. Dumnezeu țină să îi spună că nici în foc nu era. La urmă de tot ca o speranță de sfârșit, vine un susur blând și subțire. Un freamăt ca de ape ce alină sufletul și mângâie inima. Un foșnet de frunze bătute de vânt ce atinge ființa . Dumnezeu era acolo. Tocmai în acel freamăt!
Ilie pricepe ! Voise o lucrare ca un vânt mare, puternic. Ca un cutremur știut peste tot. Ca un foc ce arde și pârjolește în cale. Însă, lucrarea Sa se voia susur blând și subțire ! Să atingă inimi. Să mângâie ființe. Să aline minți frământate. Să aline dureri neștiute.
De câte ori nu ne ascundem în ” peșteri ” deznădăjduiți ? De câte ori nu plângem când vedem copiii Lui încălcând legăminte sfinte ? Dărâmând altare și ” ucigând ” tot ce e bun ? Distrugând lucrarea noastră cu râvnă ?
Leacul ? Dumnezeu vrea să stăm față în față cu El ! Să vorbim. Și să ne spună că nu e vremea vântului puternic, nici a cutremurului îngrozitor și nici a focului ucigător ! E vremea susurului blând și subțire. E calea noastră. De neînțeles. De neimaginat.
Dar, Dumnezeu ne e susur. Iar noi devenim susur. Ape ce curg line, foșnet de frunze, limpezimi de Cer liniștite. Atingeri mici, încete, de îngeri. Tata ne e susurul ce alungă deznădejdea ! Și pornim iar la drum…!
Carmen Motora
