Cele mai cumplite furtuni sunt acelea ce durează.
” Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile…”
Totul începuse de la o teamă. De teamă au lăsat pânzele jos. Primul pas spre furtună.
Corabia a rămas să fie mânată de vânt. Haotic și bizar. De temut. Al doilea pas către furtună.
Furtuna devenise așa de puternică încât a doua zi au renunțat la încărcătura corabiei. Au aruncat tot ce aveau sperând viața.
Însă furtuna era tot așa. A treia zi oamenii s-au văzut nevoiți să arunce toate uneltele din corabie. Tot ce le era necesar.
Furtuna era de neclintit.
Singura, unica șansă a fost un înger trimis lui Pavel să îi înștiințeze că Dumnezeu va interveni.
Și a făcut-o!
Furtunile cele mai cumplite sunt acele ce ne bântuie zile și nopți. În șir. Nu mai văd ” Soarele” nici ” stelele”. Doar pentrucă din teamă am lăsat jos toate ” pânzele”. Soluții de Om…
” Vântul” a făcut cu mine ce a vrut. Așa că din teamă, am ” aruncat” toată ” încărcătura” corabiei mele. Tot ce aveam nu mai am. Apoi și ” uneltele”. Tot ce aș fi putut face.
Furtuna devenise… Stăpână peste mine.
Dar un înger din Împărăție mă anunță :
” – Liniștește-te! Dumnezeu este Împăratul furtunilor!”
Tocmai am ajuns la un ostrov!
Miroase a furtună învinsă!
Fapt. Ap. 27 :20
