Iosua 5: 9-15
Între Ghilgal și Ierihon ! Între sfârșit și început !
Iosua și poporul lui Dumnezeu erau între Ghilgal și Ierihon. Ar părea că nu e mare schimbare. Și totuși era cea mai mare ! Ghilgal înseamnă prăvălire. Era o răsturnare a tot ce știa Iosua până atunci ! Nu mai umblau prin pustie. Pustia era în urmă. Acum era căpetenia poporului, în locul lui Moise.
În urmă, la Ghilgal, se vedeau bine cele 12 pietre ridicate aducere aminte. Îl vedea bine pe Dumnezeul ce îl ajutase până aici, până acum. Mana încetase. Mâncaseră din grâul Țării ! Bun, gustos, așteptat ! La Ghilgal, Iosua se simțea bine. Ocrotit de Dumnezeu. Pietrele îi aminteau. Privind în față însă, Ierihonul părea de necucerit. Întărit, închis de nepătruns. Provocarea asta pentru el nu avea asemănare. Încă tânăr și fără Moise alături, teama parcă îl încerca.
Începutul din față era minunat dar și terifiant. Dumnezeu știa asta. Dumnezeu alină inima lui Iosua. Așa că trimite un Om cu cu sabia scoasă din teacă, în mână. Lângă Ierihon. Iosua trebuia să vadă ! Pentru siguranță îl întreabă dacă este de-al lor sau de-al dușmanilor. Iosua vede, dar parcă nu crede. Răspunsul îl năucește !
” – Nu, ci Eu sunt Căpetenia oștirii Domnului și acum am venit !”
Dumnezeu era în urmă dar și în față ! În noul început Iosua trebuie să vadă că Dumnezeu îi este Scut ! Înaintare ! Așa că nu se mai teme !
De câte ori nu ne temem de noi începuturi ? De noi provocări ? Teama ne împinge tot să privim în urmă. ” Pietrele ” ridicate în urmă ne dau curaj. Teama ne încearcă privind înainte. Provocările au în ele trăiri fără precedent. Fără noimă. Fără comparații. Doar credința ! Acea credință nebună să te arunci cu toată tăria înainte ! Da, aici Dumnezeu ne iese în față, cu sabia scoasă din teacă ! E gata să lupte pentru noi !
Când ” Ierihoanele ” ne ies înainte, să deschidem bine ochii ! Dumnezeu ne e trecut, prezent dar și viitor !
Carmen Motora, autor
