Un gând nu-mi dădea pace în noapte. O întrebare sfârteca somnul și liniștea nopții. Am întrebat Păstorul și El mi-a răspuns… David cel viteaz, o mai fi cântat cu harpa lui, când era împărat ? Și cum era oare cântecul lui în palatul său ? Cum răsuna el ? Tot așa de duios ca pentru oițele lui dragi ? Tot așa de plăcut ca atunci când liniștea demonii lui Saul și aducea răcorire ?
Oițele lui îl ascultau și pășteau liniștite când le cânta. Acum păștea ” oile ” lui Israel. Fusese ciobănaș la oile tatălui său când era copilandru. Acum era păstor peste ” oile ” Tatălui său ceresc, a Păstorului lui. Un păstoraș pentru Marele Păstor.
Cum cânta acum ? O mai făcea ? Nu mai avea mult timp pentru sine. Era împotmolit în încercări, războaie,lacrimi, trădări,persecuții, nopți nedormite, sfetnici căutați, dezamăgiri, copii pierduți…
Însă David cred, continua să cânte. Inima lui nu putea fără asta. Ca și ciocârlia cum nu poate fără cer și înalt de văzduh ! Inima lui cânta și gura și harpa ! Împăratului său ! Acum, în împărăție, cântecul lui răsuna mai frumos ! Sunetele harpei cădeau ca o ploaie de primăvară peste un pământ setos. Și știi ceva ? Dacă copilul David cânta și oițele lui pășteau liniștite, acum împăratul David cânta iar ” oițele ” lui știau că în palat e liniștea Cerului și pot trăi când Păstorul e în control !
Tu îi mai cânți ? Prin ceea ce ești ? Prin ceea ce faci ? Prin ceea ce ai ?
” Harpa ” ta mai răsună ? Ea poate aduce liniștiri de Cer, mireasmă de Primăvară și privire de Tată ! Și mai ales, ea poate încânta Păstorul ! Și Cerul tot !
Ia-ți ” harpa ” și cântă !
Știu trădările-s multe, lacrimile grele adesea, bătăliile lungi, dezamăgirile dese , însă ” harpa ” ta, aduce petece de Cer pe pământ ! Aduce melodiile îngerilor și mângâierea Tatălui !
Eu m-am hotărât să ” cânt cu harpa ” cât voi putea ! Împăratului !
Carmen Motora
