Untdelemnul sfânt era o amestecătură mirositoare. Unică. Prin compoziție și miros. Cortul întâlnirii, vasele, uneltele, altarul, toate erau învăluite în mireasma asta. Învăluite în miros de sfințenie. La fel și Aaron și fiii lui. Toate gemeau de mirosul sfințeniei. Miros de neuitat. Minunat. Dumnezeu crease amestecătura. Crease mirosul unic de Cer. De El ! Și le voia mirosind pentru om așa. Nimeni nu avea voie să folosească așa o amestecătură înmiresmată pentru sine. Nici așa miros. Cine ar fi încercat, era ucis. Cine ar fi încercat să fure mireasma ar fi întinat-o. Și Dumnezeu nu putea fi întinat. Nici nu poate.
De ce alege Dumnezeu mireasma Lui prin amestecătura asta ? De ce alege să se înmiresmeze pentru om ? Să ne învăluie simțul acesta ? Să ni se descopere prin mireasmă ? Ce știe El bine ?
- Cercetătorii spun că mirosul este cel mai sensibil dintre simțuri. Omul își poate aminti cu o acuratețe de 65% chiar și după un an, în timp ce memoria vizuală e de 50% după numai 3 luni. Dumnezeu vrea să ne fie proaspăt miros de viață. Să-L deslușim imediat după mireasmă.
- Mirosul este primul simț care se dezvoltă la om. Chiar înainte de naștere, acesta este deplin format și funcțional. Dumnezeu își dorește să Îl știm din pântecele mamei noastre !
- Cercetătorii afirmă clar că mirosul este primul pas în procesul morții. Pierderea mirosului anunță apropierea morții sau a bolii. Asta vrea El să ne spună : când nu-I mai simțim mireasma, e semn că suntem prea aproape de moarte…
- Mirosul e strâns legat de amintiri. Nu ți s-a întâmplat niciodată ca un anume miros să îți trezească amintiri vii ? Poate mirosul de fân proaspăt cosit ți-a adus aminte de copilăria petrecută la bunici. Sau poate mirosul de pâine caldă îți amintește de mama ? Mirosul e considerat cel mai strâns legat de memoria umană. Dumnezeu vrea să simțim mireasma Lui și să ne amintim de Acasă ! Să ne fie dor de Casa noastră mirosind a îngeri !
- Mirosul are o putere neștiută asupra corpului și minții umane. Tata se descoperă prin mireasma Lui de sfânt. De începuturi noi. De copilării printre îngeri. De jocuri zburdalnice fără griji. De bucurii deasupra mirosurilor omenești. De Acasă ! Mireasma Lui învăluie tot !
Și în ” cortul ” meu e untdelemn sfânt. Miroase a Cer și a Tata ! A acasă curând ! Tata mi se descoperă la orice mișcare. Mireasma se întețește iar pasul stârnește tot mai tare miros de capăt de curcubeu. Miroase a … Tata !
Tu ai în “cortul” tău amestecătură mirositoare ? Tu simți mirosul lui Tata ? E prin preajmă…trebuie doar să -L chemi !