Ce-i iubirea ? Sărbătoare ? Cânt ? Destin? Făurire de plămadă de Cer ?
Sau scânteiere din Lumina desăvârșită ? O ferestruică din Cer , unde ea se scaldă în cea mai curată armonie și curcubeu ?
Iubirea… cântată adesea și pusă în versuri…
Însă, versul de la capăt de Om și început de Dumnezeu e versul ce bate de departe orice cânt : ” – Tată, s-a sfârșit ! “
Iubirea e picătura sorbită când ne e prea sete de Dumnezeu ! E licărirea întrezărită prea puțin într-un gângurit de copil, un alint de mamă, un sărut de iubit sau o povață de bunic…
Însă tot ea, picătura asta de azur pitită bine printre hârjoneli de îngeri, ne e ancora a ceea ce vom deveni : iubire de Tot, din Tot și pentru Tot, pentru Totdeauna !
Iubirea ne e alintul lui Tata pentru un timp cât mai suntem copii… însă odată vom fi oameni mari, tocmai buni pentru Cer și Iubire desăvârșită !
carmen motora
