Ioan 4 : 1- 42
Samaria : un loc fără Dumnezeu. Plin de zei și reguli… omenești. Străin. Fără iudei. Locuit de păgâni. Loc blestemat și ocolit la fiece călătorie dinspre Galileea și Iudeea, sau invers. Ocolit în ciuda pericolelor, a fiarelor sălbatice, a drumului istovitor de lung. Un ținut ateu. Străin de Cer. Străin de tot.
Și totuși într-o zi, Isus alege să sfideze orice legi. Legi omenești . Sfidează reguli. Temeri și zei ! Și alege : Samaria ! În ciuda a tot. Nu se teme de oameni. Doar de Dumnezeu. Ba mai mult, se oprește să bea apă. Tocmai El. Și vorbește cu o femeie, samariteancă. Cea mai din urmă, cea mai josnică, după legi omenești. Isus le încalcă ! Cu bună știință. Alege ” legea ” Lui : Bunătatea ! Inima de Dumnezeu coborâtă tocmai în … Samaria.
Ce poate face Isus ce uimește ?
Uluiește mulțimea ! Uluiește ucenicii ! Uluiește o samariteancă ! Isus ce sfidează Garizimul, locul, timpul, omul, aduce APA VIE într-o inimă de femeie. Ea știe că mai poate fi iubită, iertată și trăi. Nu după legi și obiceiuri. Ci în Duh și Adevăr !
Când Isus uimește, atinge !
Samariteanca mișcă inimi cu vorbele ei. Așa că mulți, aleargă la El și-L roagă să rămână le ei.
Isus Însuși e uimit acum ! Alții îi spuneau să plece. Îl alungau. Deși vedeau semne. Minuni.
Ei însă îl roagă să mai stea cu ei. Doar auzind vobele Lui.
Și cred în El. Din nou. Când Îl aud, nu numai din vorbele ei.
Isus le devine Mântuitor ! Pentru că a sfidat legi omenești. Strâmbe. Obositoare și reci. Istovitoare. Bătrâne și fără folos.
Isus încă mai alege să sfideze legile omenești. Să ignore gânduri umane. Obositoare și triste. Pășește în lumea mea. Inima mea, cea mai tristă Samarie, situată între pământ și cer, Îi simte pasul. Îi simte oprirea. Orice drum al călătorilor o ocolește. Nu însă și al Lui. Sfidează legi DOAR ca să se poată opri. Pentru mine. Să găsesc APA. Zi de zi.
Uluită și eu nu mă pot opri din bucurie să spun, ce mare este El !
Și Îl rog să rămână la mine ! Pentru totdeauna !
Tu nu vrei ?
Carmen Motora
