Geneza 15:5-6 – În ce se măsoară împlinirea unei promisiuni a lui Dumnezeu ? Omenește vorbind, se măsoară în timp. La Dumnezeu, se măsoară cu credința. Pe pământ oamenii se grăbesc, de acea timpul este dor, măsură, unitate. Sus în Cer, timpul nu mai e. Dumnezeu calculează tot în credință.
Avram primise promisiunea că sămânța lui va fi ca stelele cerului. Avram crede. Tocmai măsurase promisiunea cu unitatea Cerului. Sarai, soția lui crede și ea, însă adesea promisiunea devine timp de măsură. O făgăduință făcută cu 25 de ani înainte de a se îndeplini !
Cine ar putea sta drept în credință, nesocotind anii ?Așa că Sarai după 10 ani constată că nu are copil ! Pentru ea, drama era chiar mai mare : era stearpă ! Iar pe deasupra, timpul trecea… repede, neiertător, plin de necredință. Timpul pentru ea era măsură, nu credința.
În Mesopotamia, legea permitea unei femei ce nu putea avea copii, să dea pe una din roabele sale bărbatului ei, pentru a obține copii. Sarai vede doar asta. O rezolvare omenească la o promisiune din Cer. Dar, rezolvările omenești nu împlinesc o astfel de promisiune, doar încurcă ițele în Cer și pe Pământ. Timpul nu poate fi una cu credința. Sarai nu e una cu Avram.
După încă 15 ani, promisiunea se reînnoiește ! Ca și cum Dumnezeu vrea să spună acestor primitori de binecuvântare să înceteze a măsura cu timpul ! Să creadă doar ! Greu ! Prea greu pentru Sara acum. Deja pierduse ultima șansă cu măsura timpului : nu mai putea avea copii ! Era prea bătrână ! Asta spunea timpul ! Avraam avea 100 de ani iar ea 90 ! Timpul devenise dușmanul înfocat ! Așa vedea Sara. Avraam râde și el.
Trecuse prea mult… Pentru Dumnezeu însă, nu ! Timpul nu e socoteală ! Nici ei că sunt doi moșnegi ! Dumnezeu vede altceva : doi oameni ce vor avea un fiu ca promisiune ! A fost nevoie ca îngerii să sune și să trâmbițeze asta ! Chiar dacă Sara râde în sine. Râde de necredință ! Și-ar dori să râdă de bucurie !
Peste toată bătălia pierdută, măsurată cu timp, o întrebare sfârtecă inima : ” Este oare ceva prea greu pentru Domnul ? ” Promisiunea venirii lui Isaac s-a împlinit după 25 de ani! E mult ? Dacă socotim cu timpul, da ! Dacă socotim în credință, e puțin ! Planurile lui Dumnezeu nu-și permit graba ! Isaac e din spița aleasă, de unde va ieși Cel Ales !
Alege să măsori promisiunile lui Dumnezeu în încredere! Lasă timpul ! Cerul trebăluiește în unități de credință ! De credința ta ! Vei fi uimit de întorsături, de imposibilități, de capăt poate a ce ar mai putea fi, de soluții niciuna omenească ! Dar, tocmai atunci îngerii vor suna cu trâmbițe pentru tine că promisiunea a gata!
Timpul nu e totuna cu credința ! Cum nici tu nu ești totuna cu Dumnezeu ! Alege să măsori viața ta cu credința ! Crește frumos și cu cât vei crește, vei fi uimit de promisiunile ce se împlinesc !
Eu aleg să cred în ciuda timpului ! În ciuda imposibilului ! În ciuda a : nu se poate ! În ciuda vârstei ! Rămân să cred ! Iar credința asta, Dumnezeu o va socoti ca neprihănire ! Așa-s socotelile Lui ! Bune, drepte, grozave, de tăiat respirația și împotriva timpului !
