Matei 6: 12 – Isus ne învață cum să ne rugăm : simplu, curat, copilăresc. Fără cuvinte întortocheate, fără multe vorbe. Cu mai multe dorințe decât cuvinte.
Isus ne învață să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte. Dar, să o facă cumva anume! Întocmai cum noi iertăm pe greșiții noștri.
Balanța asta în rugăciune are o mare taină. Isus nu emite o dorință. Nici un principiu. El ne învață o rugăciune ce presupune o certitudine: că noi vom ierta pe cei ce ne greșesc. Fără așteptări de la ei. Fără implorări sau îngenuncheri. Doar vom ierta!
Timp îndelungat m-am confruntat cu această rugăminte. Mai mult cu certitudinea lui Isus, siguranța Lui, că vom ierta. El știa limpede că vom ierta. Așa că ne-a învățat să cerem iertare lui Dumnezeu în baza iertării oferite. Ea este moneda cu care “cumpărăm” iertare de Sus.
Dar, cum știa Isus asta? Că vom ierta? Și așa vom putea fi iertați? Răspunsul a venit simplu. Doar cu câteva cuvinte mai sus, rugăciunea șoptește” Tatăl nostru… “. Când Dumnezeu ne e Tată, putem ierta! Tata ne schimbă natura! Pretențiile noastre, părerile noastre, bătutul cu pumnul în masă, strigarea de nedreptate, toate, toate se pierd în iertare! Și iertarea e natura noastră!” și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…”
Când Dumnezeu ne e Tată, iertarea ne e mireasma Primăverii din Împărăție! Iar noi suntem iertați în cea mai dulce Primăvară! Iertarea are iz de Primăvară! De veșnică Primăvară! De Primăvara Tatei!
