” Am fost tânăr și am îmbătrânit , dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea… și urmașii lui sunt binecuvântați.”
Zilele acestea mi-a frământat mintea o întrebare, în lumina celor de mai sus. Oare copiii (urmașii ) noștri sunt ” oglinda ” noastră ? Oare binecuvântarea lor sau nu, depinde și de neprihănirea noastră sau dimpotrivă de trăirea noastră în păcat ? Sunt ei ” reflectarea ” a ceea ce suntem noi ? Și da, în lumina celor de mai sus, putem spune că da, copiii noștri vor avea belșug și vor fi binecuvântați, și dacă noi suntem neprihăniți.
Așa că cine se uită la copiii noștri ce poate vedea ? Ce poate spune ? Suntem conștienți de impactul trăirii noastre ? Suntem conștienți că trăirea noastră poate aduce binecuvântare sau nu, peste copiii noștri ?
Carmen Motora, autor
