Dumnezeu tocmai voia o minune. Ivită prin toiag, un lemn… Răscolită de Moise și Aaron. Tocmai de sus adusă jos, în fața dușmanilor și a lui Faraon. Dumnezeu minuna ochii lor : o bucată de lemn noduroasă devenea viață. Până și șarpele e creația Lui. Fapta asta surprinzătoare dovedea Mâna Lui. Viața e El. Oricine putea vedea asta.
Și cel mai mare Șarpe știa asta. Și deși știa, minte. Ademenește și înșeală ochii unora. Ochii lui Faraon. Vrăjitorii, fiii lui, ies la iveală. Slugile lui față în față cu Moise și Aaron. Dumnezeu versus Satan. Adevărul versus Minciuna. Viața versus înșelarea ochilor. Vrăjitorii nu puteau crea viața. Sub nicio formă ! Ce puteau face ? Ce știu : să mintă în față ! Aleg înșelătoria : prin puterea magiei, pot face ca toiegele lor mincinoase să APARĂ ca niște șerpi ! Dovada : toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor. Nu șerpii lor.
Minune era un șarpe înghițind șerpi. Minune mai mare e însă un toiag să înghită toiege ! Dumnezeu dă pe față înșelăciunea. El spune că e Stăpân ! Peste tot ! Vrăjitorii rămași fără toiege… fără sprijin, susținere, rămân și fără vorbe. Lumina a biruit încă o dată întunericul.
Numai Faraon nu vede asta. Nu simte Cerul coborând printr-un băț noduros să aducă Primăvară de Viață. Și fiindcă nu vede, rămâne cu o inimă de piatră. Rece și grea. Urâtă și tristă.
Mă uitam azi ce am în mână ? Toiagul Împăratului ! Nu toiag mincinos. Vrăjit și vrăjitor. Și dacă e așa, simt Cerul coborând peste inima mea. Aud suspinând Primăvara în cele mai întunecate cotloane ale ființei mele. Și mă bucur, că încă o dată, Lumina a biruit !
La tine a biruit Lumina ? Nu e târziu, să vezi Toiagul Lui înghițind toiege mincinoase !
Carmen Motora
