Luca 5 : 16
Era departe de casa Lui. Îi era dor de Tata, de liniștea de cer… Îi lipsea tihna Cerului. Mireasma lui. Pașii grăbiți ai îngerilor. Forfota lor. Dar, mai mult, dulcea vorbă cu Tata.. De aceea ” El se ducea în locuri pustii și Se ruga. ” În locurile pustii, vorbea cu Tata. Și pustiul devenea Cer. Întunericul se făcea Lumină. Îngerii coborau fredonând șoapte de sus.
Isus avea nevoie de locurile pustii. Singur cu Cerul. Singur cu Tata. Dulce armonie. Pustiu și Cer. Pământ și văzduh. Om și Dumnezeu. Singurătate și Tata.
Și eu sunt departe de casă. Departe de Tata. Și de Cer. Și totuși atât de aproape. De la Isus am învățat să alerg în pustiu. Să mă plec pe genunchi și să- L las pe Tata să coboare Cerul…
Carmen Motora
