Isus vorbește clar și limpede: ” Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se poate să adauge, măcar un cot la înălțimea lui?”(Matei 6:27)
Cotul estimat la 48 cm înseamnă ceva. Isus știe că acest lucru e absurd, tocmai de aceea vrea să ni-l deslușească. Dacă ingrijorându-ne am mai crește în înălțime cu măcar 48 cm ce s-ar schimba? Am fi mai înalți, mai deasupra lucrurilor, am avea o vedere mai de ansamblu. Poate că ne-am crede niște mici dumnezei care văd mai bine, care știu mai bine. Și totuși nu e vorba decât de un cot…Dumnezeu rămâne suveran. Creșterea asta absurdă nu ne-ar fi de niciun folos. Dar nici măcar asta nu se întâmplă când ne îngrijorăm!
Și fiindcă nu putem nici măcar să adăugăm un cot la ceea ce suntem îngrijorându-ne, ce ne sfătuiește Isus? El ne îndreaptă privirea către păsări! Ele toată ziua cântă în văzduh, nu că ar fi leneșe! Asta le e menirea! Trilul lor răsunând în primăvară încântă tot. Face primăvara, primăvară! Ele nu seamănă nici nu seceră, nu e asta treaba lor. Nu strâng nimic în grânare de frica veștilor! Nu închid cu chei mari cămări pline doldora de teama foametei. Ele știu un singur lucru că trebuie să cânte Împăratului iar El le va purta de grijă. Grija lor e treaba Lui. Tocmai de aceea ele cântă și nu cu teamă ci cu bucurie. Cu acea bucurie desprinsă dintre îngeri.
Păsările ne învață că traiul nostru e treabă de Împărat! Păsările fac ce le e menit să facă. Ele aduc Primăvară de Sus! Altfel cum ar fi lumea dacă ele nu ar mai cânta? Ba încă grăbite ar umbla să umple cămări? Isus ne spune că noi suntem mai de preț cu muuult decât păsările. Iar menirea noastră e mai mare decât cântul!
Păsările sunt bucăți de Primăvară! Noi suntem Primăvara cu totul! Dumnezeu ține păsările și Primăvara în Mâinile Lui!
Eiii cum să nu cânți? Cum să nu țopăi de bucurie?
