În zorii sfintei zile dintâi a săptămânii Când vântu-abia-ncepuse să mângâie salcâmii, Doi îngeri de lumină, cu glasul lor curat, Au spus întâia dată: Cristos a înviat! Din toată omenirea, unor femei sărace S-a dat dintâi vestirea de glorie și pace. Cu ele, firea-ntreagă a scos un lung oftat, Când îngerii grăiră: Cristos a înviat! Femeile cu teamă se uită-n jur deodată, Sigiliile-s rupte și piatra-i răsturnată, Și îngerul le spune din nou, mai apăsat: "De ce vă este teamă? Cristos a înviat!" Și ele lasă smirna și vasul cu mireasmă, Aleargă în cetate cuprinse de fantasmă, Se miră ucenicii, să fie-adevărat? Iar ele strigă-ntruna: Cristos a înviat! Apostolii în grabă, și-n frica lor adâncă Aleargă în grădină la grota cea din stâncă. Și iată că mormântul e gol, ce s-a-ntâmplat? Și îngerii proclamă: Cristos a înviat! Iar undeva în umbră, fugind prin coridoare, Cu sulițele rupte, în groaza cea mai mare, Soldații de le groapă se-adună la palat, Îi spun și lui Caiafa: Cristos a înviat! Împiedicați în ciucuri și-n grele patrafire, Aleargă marii preoți întorși pe dos în fire, Mânia li se-arată în glasul tulburat:" Auzi ce se vorbește, Cristos a înviat!" Cu fața-n palme Simon e prins de remușcare, Și-n vremea când el plânge, chiar Domnul îi apare, Îl mângâie-n tăcere și stă cu el la sfat, Și Petru știe sigur: Cristos a înviat! Iar seara când se-adună apostolii cu frică Și ușile-s închise, și nu știu ce să zică, Deodată, iată, Domnul, cu ei ca altădat'; Și-atunci cu toții strigă: Cristos a înviat! Valentin Popovici, autor Motora Marius Nicolae, audio
