Numeri 7 : 9
Leviții – seminție aleasă pentru slujbă. De Dumnezeu. Nu de oameni.
Zi de zi. Noapte de noapte. Întotdeauna. În slujbă. La cortul întâlnirii.
Fiecare familie avea slujba sa. Bine hotărâtă. Tot de Dumnezeu. Cel exact, corect, ordonat !
Moise îi numără pe toți. Pe familii. Tot Dumnezeu îi ceruse. De la o lună în sus.
Între toate familiile era una aparte. Chehatiții. Numărați de toți 8600 de bărbați. Făceau slujba cei ce aveau între 30- 50 ani.
Ce îi făcea diferiți ?
Munca la cort, uneori era istovitoare. Grea. Apăsătoare. Cerea mult. Așa că Moise ca să le ușureze munca, primește de la Dumnezeu, sfat să dea familiilor care și boi, pentru a putea mai ușor căra lucrurile necesare cortului. Chehatiților însă nu li se dă nimic. Nici care, nici boi.
Ei trebuiau să ducă poverile pe umeri !
Asta îi deosebea !
Acești bărbați chehatiți, erau purtători de poveri.
Umerii lor aveau multe de spus. Dar, niciodată nu se plângeau ! Niciodată nu se comparau cu ceilalți !
De ce oare ?
Ei erau singurii, care pe umerii lor , Îl cărau pe Dumnezeu ! Prezența Lui ! Da, ei duceau lucrurile din Locul prea Sfânt.
Lucrurile astea nu puteau fi duse decât pe umeri ! Să le simți greutatea și măreția !
Puteau oare chehatiții să se mai plângă de umerii lor când Îl duceau pe Dumnezeu ?
Unii suntem Leviți, nu pentru altceva ci pentru că Dumnezeu a spus asta. Și eu sunt un levit. Și tu poți fi !
Fiecare avem slujbe. Alese de El. Nu de noi !
Unora li se ușurează munca. Altora însă, umerii le mai sângerează.
Sunt lucruri care nu pot fi duse decât pe umeri, pentru mulți. Aleși de El.
Uneori umerii mă mai dor. Și ochii. Și pașii.
Munci ne-ușurate. Grele. Istovitoare. Alese de El ! Nu de oameni.
Azi mi-ai dat curaj !
Da Tu mi-ai dat curaj !
Uneori mă mai dor umerii. De poveri.
Dar Tu ești prea frumos și prea mare, ca să mă pot plânge ! Tu ești ” povara” pentru umerii mei obosiți , ce aduce Cerul și îl poartă pe pământ, printre oameni !
Carmen Motora
