” Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. ” Ioan 14 : 1
Ce vrea Isus să îmi spună ? De ce vrea să îmi știe inima netulburată ? De ce Îi pasă Lui de asta ?
Întrebările astea mi-au tulburat.. mintea. Iar răspunsurile primite mi-au liniștit inima și ființa întreagă.
Ai văzut vreodată o apă limpede, limpede de tot ? Așa de limpede că poți vedea fundul ei. Fiecare pietricică sclipește ca un diamant amplificat de apă. Fiecare plantă se desfătează în apă, ca un copil voios râzând fără griji. Fiecare viețuitoare din așa apă, trăiește gustând liniște. Bucurie și mai ales viață adevărată. Însă, ce e mai minunat e că atunci când te apleci spre o apă liniștită îți poți zări chipul, ca într-o oglindă. Deasupra luciului apei, deasupra liniștii din adâncuri, chipul ți-e purtat ca un steag fâlfâind încetișor.
Asta vrea Isus să îmi spună. Inima mea netulburată poate fi zărită bine de El. Și de alții. Până în adâncuri. Cea mai mică trăire, bucurie din ea, se zărește cu ochiul liber. Cea mai mică frământare care s-ar putea ivi, e văzută repede de El și stăvilită în liniștire. Însă cel mai minunat lucru e că peste inima mea netulburată, se poate ușor de tot, oglindi chipul Lui. Frumos și desăvârșit. Nestingherit de nimic.
O inimă liniștită duce pe luciul ei netulburat chipul Tatei. Ca un steag. Fâlfâind ușor în adieri de rugăciuni și bucurii.
De asta vrea Isus să nu mi se tulbure inima. Și pentru tine vrea la fel. Credința mea și a ta, țin inima liniștită de tot, ca cristalul. Da, credința în El și în Tata. Și chip de Dumnezeu lucește peste inima mea și a ta.
Carmen Motora
