Marcu 11 : 1-11
Un măgăruș. Animal de ocară. Umil. Destinat poverilor. Totuși, dintre toți măgărușii, acesta era unic în lume.
Legat. Afară. Ar fi vrut să zburde, dar frânghia îi amintea mereu locul lui… Răbda afară, sub soarele dogoritor. În vânt. Sau ploi…
Lângă o ușă. Cei ai casei, în forfota lor, nu îl lăsau nici măcar să se odihnească. Și-ar fi pus capul jos, și ar fi visat pajiște și ar zburda măcar în visele lui. Zarva nu-i dădea liniște.
Și ca și cum toate astea nu ar fi fost de-ajuns, era legat și la cotitura drumului. Nu putea vedea nimic în zare. Nimic frumos,nici câmpii, nici verdeață…Doar drumul cu praful lui ce se ridica la fiecare trecător. Orizontul lui era doar…praful.
Legat. Afară. Lângă o ușă. La cotitura drumului.
Putea fi mai rău ?…. Sau poate nu ?
Până într-o zi. Una din acele zile când era tot legat afară, lângă o ușă, la cotitură de drum. Cineva îl dezleagă. E liber !
Însă, ușa se deschide și se aud vorbe :” Ce faceți ? De ce îl dezlegați ? “
Și răspunsul a fost uimirea lui : ” Domnul are trebuință de el! “
Trebuință? Până acum nimeni nu a avut trebuință de el, decât să care poveri.
Dar, apoi a înțeles vorbele, când l-a încălecat Regele, Împăratul, Eliberatorul !
Oamenii așterneau haine și măgărușul călca peste ele, plin de uimire și mirare, că el un umil purtător de poveri și ocară, putea acum duce Comoara Pământului, Eliberatorul lumii, doar pentru că…. Isus avusese trebuință de el.
Un măgăruș. Neînsemnat. Destinat poverilor. Umil. Uitat. Abandonat. Dar eliberat de Isus. Purtându-L pe Isus cu el. Având valoare în ochii Lui și mai ales … Isus avusese trebuință de el .
Vă sună cunoscut…?
Eu mă recunosc.
Carmen Motora
